Despre Țara Bolohovenilor și drepturi românești în Transnistria
Istoria românească a fost puternic ocultată în secolul trecut din motive politice și ideologice, de aceea s-a vorbit foarte puțin sau spre deloc despre existența românilor de peste granițele politice ale României, impuse samavolnic prin capriciile unor triste figuri ale istoriei recente.
Așa se face că despre Țara Bolohovenilor, istoriografia de după 1945, mai ales prin personaje sinistre precum Mihail Roller și alte specimene asemănătoare, au făcut tot posibilul să țină sub tăcere sau chiar să denatureze complet istoria legată de acest subiect.
Ne-au rămas însă din fericire din perioada de dinainte câteva lucrări foarte bine documentate ale unor autori români neafectați de virusul roller-ian care a introdus timp de cateva decenii o puternica toxicitate în domeniul istoriografiei românești.
Țara Bolohovenilor
În sec. XII și XIII cronicile rusești amintesc, în vecinătatea principatelor rusești din Haliciu, Volhinia și Kiev, de o țară a bolohovenilor, care nu este altceva decât o Țară a Românilor, deoarece, cum am spus, cronicele sunt rusești, iar rușii ne numesc pe noi, Volohi sau Bolohi.
Țara Bolohovenilor, adică a Românilor, se cuprindea între isvoarele Nistrului, Pripet și Nipru, situată deci pe Bug, în fostul guvernământ al Podoliei, în drumul de la Kiev la Haliciu. Prima mențiune despre această țară datează de la 1150.
În jurul acestui an, cnezii bolohoveni – adică români – se luptau contra voievodului de la Kiev.
De fapt voievodatele bolohovene apar înaintea anului 900 și dispar ca organizații politice, după anul 1257, când le ia locul voievodatul rutean de la Haliciu.
Parte din elementele vlahoromâne ce formau voievodatele bolohovene, strâmtorate de slavii ruteni, s-au coborât mai spre sud, adică în Transnistria de mijloc.
Pe la 900 aceste voievodate bolohovene se întindeau până la Nipru, cum reiese din harta maiorului german Wedell.
Din aceste voivodate face parte și voievodatul din sudul Transnistriei, cu capitala la Perișani.
La 1231 cnezii bolohoveni ajută pe regele ungur, Andrei II, împotriva princepelui Daniil Romanovici al Volhiniei, iar la 1235 iau parte la războiul dintre principele Cernigov și Volhinieni, fiind aliați cu primul.
Principatele slave din vecinătate nu aveau nici o putere să ocupe aceste voievodate. Nu numai că nu puteau face asta, dar în luptele dintre acești principi slavi, bolohovenii joacă un rol important, pentru că la năvălirea tatarilor (1241), ei s-au supus de la început, cu obligația de a le fa grâu și mieu, în timp ce cnezii și populația slavă fugeau în fața năvălitorilor.
Puterea principatului de la Kiev s-a manifestat târziu, când a primit creștinismul… Cronica lui Ipatie crie că principele Daniil Romanovici al Volhiniei, și el supus al tătarilor, profitând de un moment când tătarii erau ocupați în alte lupte, atacă la 1257 pe bolohovenii dintre Kiev – Haliciu – Volhinia, pe care însă nu i-a putut supune.
Cu această ocazie, li s-au luat bolohovenilor mai multe orașe, până la orașul Jedacev, cetatea de judecată a Vlahilor. (A.S. Petrușevici, citat de P. Șt. Iliin, Transnistria n. 15).
Despre acest oraș scrie A.S. Petrușevici, într-o carte apărută în 1899 la Liov, că este o localitate veche de judecată a localnicilor de acolo, a bolohovenilor, adică a românilor, de unde și denumirea de Jidacev (în sec. XIII se numea Judacev).
Numele este latin și vine din “judicium”, adică scaun de judecată, ceea ce înseamnă că românii erau organizați pe scaune de judecată.
Voievodul bolohovean a avut capitala la Bolechov, în Galiția, ce apare cu mențiunea “Villa Valahorum”, oraș cu 100.000 de locuitori, pe lângă alte 7 orașe bolohovene.
Pentru bisericile lor, bolohovenii primeau ajutor de la domnii și boierii moldoveni. Episcopia Hotinului exercita puterea bisericească și asupra teritoriului din “Terra Blahorum”, Țara Românilor.
Voievodatele dispar ca organizație politică, după anul 1257, când le ia locul voievodatul rutean de la Haliciu.În situația aceasta vor rămâne bolohovenii, până ce pământurile Podoliei și Kievului intră sub stăpânirea statului lituan (P. St. Illin – Transnistria 15).
Sunt și alte știri, care pomenesc de Românii din țara, numită în cronicile rusești a “Bolohovenilor”.
Cronicarul bizantin, Nicetas Choniates, scrie că la anul 1164, Andronic Comnen, vărul împăratului Manul Comnenul, scăpând din închisoare și fugind spre Nord, …, “a fost prins la hotarele Galiției de către Vlahi”.
În localitatea Sjonhem din Gotland, o insulă a Suediei, în Marea Baltică, s-a găsit o inscripție cu rune (litere ale alfabetului vechi germanic), în care se spune că un tânăr nordic (adică din Nordul Europei) a fost ucis, în drumul său de la Vistula spre Bug, de “BLACUMENI” – ( pe la finele sec. al XI-lea – sec. al XII-lea). ( C.C. Giurescu, Ist. Rom. vol. I).
Dar “Vlahii” lui Choniates nu sunt altceva decât Români din “Țara Bolohovenilor”, în care cade regiunea de la “hotarele Galiției”, așa cum tot români sunt și “Blakumenii” din inscripția de la Sjonhem, pentru că numele de “Blakumen” nu este decât forma germană a numelui de “Blah” / “Vlah”, adică de Români, iar drumul de la “Vistula spre Bug” cade în “Țara Bolohovenilor”, adică în Transnistria nordică de azi. ( N. P. Vaidomir, “Drepturi Românești în Transnistria”)
