Ca element de siguranţă, doamna Radu a arătat că Fondul va avea o conducere eficientă cu autonomie decizională, fiind prevăzute în Actul constitutiv principii de guvernanţă în conformitate cu Principiile de la Santiago, promovate de Forumul Internaţional al Fondurilor Suverane de Investiţii, care reprezintă cele mai bune practici în domeniu pentru fondurile de investiţii.
Menţionăm că Forumul Internaţional al Fondurilor Suverane de Investiţii reuneşte 32 de membri, printre care şi statele cu cele mai mari Fonduri Suverane de Investiţii din lume, precum: S.U.A, Emiratele Arabe Unite, China, Rusia, Quatar, Canada, Australia, Singapore, Koreea sau Turcia.
În încheiere, doamna deputat a subliniat că România trebuie să aibă o politică coerentă şi orientată spre viitor, de consolidare a economiei naţionale:
Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…
În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…
de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…
Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…
La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…
NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…
Leave a Comment