Categories: Evenimente

Bustul lui Pantelimon Halippa, unul dintre fondatorii mișcării unioniste din Basarabia, a fost inaugurat la Bucov, fiind amplasat pe Aleea Unirii

Bustul lui Pantelimon Halippa, unul dintre fondatorii mișcării unioniste din Basarabia, a fost inaugurat la Bucov, fiind amplasat pe Aleea Unirii

Unul dintre marii români fondatori ai mișcării unioniste din Basarabia, președintele Sfatului Țării care a votat unirea provinciei cu România în 1918, Pantelimon Halippa, are de acum un bust pe Aleea Unirii din Parcul “Constantin Stere” (n.r. Bucov, județul Prahova), o operă de artă a sculptorului George Dumitru.

Bustul lui Pantelimon Halippa reprezintă concretizarea unui proiect amplu, ce constă în două alei în Parcul “Constantin Stere”: Aleea Scriitorilor și Aleea Unirii.  Aleea Unirii a debutat în luna aprilie a anului 2018, cu inaugurarea bustului unionistului Ion Inculeț, la care i se adaugă acum bustul proaspăt inaugurat al lui Pantelimon Halippa, o inițiativă a Societatii Cultural-Istorice “Mihai Viteazul” din Ploiești, finanțată de către  Consiliul Județean Prahova, in  parteneriat cu Ministerul Culturii.

“O zi care începe bine, se termină bine cu siguranță.
În această dupa-amiază, în prezența unui public numeros, dintre care mulți copii, s-a inaugurat bustul marelui patriot și făuritor al Unirii, Pantelimon Halippa.
O mulțumire aparte excelenței sale, domnul ambasador Mihai Gribincea, domnului Alexandru Sirbu, primarul comunei natale a lui Halippa, Cubolta, Singerei precum și presedinților de la Leova, Hincești și Cimișlia .
În sfârșit, cei trei președinți ai Sfatului Țării se află în casa mare a lui Stere de la Bucov : Ion Inculeț, Constantin Stere și Pantelimon Halippa.
Aleea Făuritorilor Marii Uniri continuă!”, scrie pe facebook doamna Ludmila Sfirloaga, vicepresedintele Consiliului Județean Prahova

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

o zi ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

2 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

3 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

5 zile ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

5 zile ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

5 zile ago