Fostul șef SPP: “Kovesi le-a protejat interesele în România, interesele lor și ale firmelor lor, care s-au înfruptat din avuția noastră națională”

Dezvăluiri incendiare: fostul șef al SPP, generalul Dumitru Iliescu, face niște dezvăluiri uluitoare cu privire la motivele pentru care se aliniază toate marile puteri ale Europei pentru numirea lui Kovesi la Parchetul European, în pofida faptului că au primit suficiente informații cu privire la abuzurile din România și știu foarte bine că aceste acuzații sunt perfect reale.

“Saptamana trecuta am pornit spre Bruxelles, nu in vacanta si nici din placere, ci de nevoie, iar in final am ajuns la Liege. A fost o vizita scurta, dar cu contacte deosebite. M-am intalnit cu oameni pe care ii stiam de mult timp, dar si cu unii pe care i-am cunoscut relativ recent. Printre ei o persoana foarte importanta din Marea Britanie, alaturi de una din Franta si una din Belgia. Nu le voi face publice numele, mai putin conteaza cum ii cheama, conteaza ceea ce mi-au spus! Nu am plecat singur in Belgia, ci insotit de doua persoane, care si ele au ramas stupefiate cand au auzit ce ne spun partenerii nostri europeni. 

 Nu m-am dus acolo sa-i conving sa nu o numeasca pe Kovesi in functia de procuror european, asa cum deja au inceput sa insinueze unii dintre prietenii mei virtuali, nu am nici calitatea si nici puterea de a determina o astfel de hotarare, ci pentru cu totul alta problema! In timpul dialogului, englezul imi spune, fara ca eu sa deschid acest subiect, ca domnul Toader se zbate in zadar sa blocheze numirea doamnei Kovesi, trimitand tot felul de documente acuzatoare, pentru ca cei pe care ea i-a slujit cu atata devotament nu vor tine cont de acestea. Decidentii de la Bruxelles cunosc foarte bine faptele de care este acuzata in Romania Kovesi, cunosc de asemenea ca acestea sunt reale, dar nu vor tine cont de ele si vor continua sa faca presiuni pentru numirea ei. 

De ce? Pentru ca Laura Codruta Kovesi le-a protejat interesele in Romania, interesele lor si ale firmelor lor, care s-au infruptat din avutia noastra nationala, incalcand toate normele legale, toate cutumele noastre, le-a sprijinit sa acapareze noi segmente de piata in special prin santajul facut de procurorii DNA, prin catusele puse oamenilor de afaceri autohtoni si prin sechestrul pus pe bunurile si conturile companiilor romanesti, care avea ca rezultat sigur falimentul acestora si preluarea afacerilor de catre ” partenerii externi” Acelasi scop l-au avut actiunile DNA si SRI derulate impotriva oamenilor politici, a magistratilor, a ziaristilor, a specialistilor in diverse domenii, actiuni prin care se realiza controlul total asupra acestota si acesul neingradit la spolierea avutiei noastre nationale, la bunurile si resursele noastre. Ati vazut oameni de afaceri straini plimbati cu catuse prin fata camerelor de luat vederi, ati vazut pus vreun sechestru, in toti acesti ani, pe bunurile sau conturile unei compnii sau banci straine, desi au fraudat cu zeci si sute de milioane de euro bugetul statului? Nu! Au furat fara nicio grija pentru ca doamna Kovesi impreuna cu Coldea, Maior, Ciocarlan, Dumbrava, si multi altii ca ei, conducatori si componenti ai Statului Paralel, le-au asigurat protectia in stil mafiot, in detrimentul statului nostru si al cetatenilor acestei tari. 

 Protectia nu s-a asigurat gratuit, comisioane babane intrand in buzunarele celor din exterior, care o sustin acum pe doamna Kovesi si o vor procuror european. Credeti ca o vor acolo pe Kovesi pentru a ancheta infractiunile privitoare la utilizarea fondurilor europene si in tarile lor? Va inselati daca credeti asa ceva! Ei o vor acolo pentru a ancheta pe cei din Romania si alte state din Europa Centrala si de Est, unde au interese majore de protejat. Si o mai vor acolo pentru a da un semnal clar ca cei care li se alatura si ii ajuta sa isi promoveze interesele vor avea in ei un sprijin permanent si semnificativ, ca nu vor fi uitati si vor fi recompensati corespunzator pentru serviciile aduse, pentru tradarea propriei tari. Poate asa se revitalizeaza si Statul Paralel, care in ultimii doi ani a primit numeroase lovituri ce l-au dezechilibrat serios. De aceea demersurile domnului Toader nu au nicio rezonanta in fata conducatorilor de la Bruxelles. Dar aveti sansa, imi spune interlocutorul meu, ca la Bruxelles sunt si oameni care vad altfel lucrurile si care nu o vad pe Kovesi acolo. Nu demersul vostru, ci teama lor de a nu se generaliza acest mod mafiot de a rezolva lucrurile, aduce o oarecare speranta ca nu va reusi planul lor, desi eu sunt destul de pesimist ca se va realiza blocarea… “, a scris generalul Dumitru Iliescu pe facebook

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

2 zile ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

2 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

4 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

5 zile ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

5 zile ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

6 zile ago