Atacul de la Berna din 14-16 februarie 1955: “La acea vreme voiam să cerem eliberarea unor deținuți politici din România”

La mijlocul lunii februarie a anului 1955, principalul “organ” de presă al sistemului, Scânteia, publica un articol cu litere de-o șchioapă despre “o bandă de fasciști”, care a atacat legația Republicii Populare Române de la Berna (n.r. Elveția).

Un grup de tineri români anticomuniști a organizat un atac în urmă căruia au ocupat legația Republicii Populare Române din Berna, cerând în schimb, eliberarea unor deținuți politici din România. Grupul era format din cinci tineri anticomuniști:  Oliviu Beldeanu, sculptor născut la Dej, Stan Codrescu (mecanic), Ion Chirilă (student), Dumitru Ochiu și Teodor Ciochină.

Ultimul, Teodor Ciochină, i-a așteptat pe ceilalți patru la Berna cu un automobil. Neparticipând la atac, autoritățile elevețiene i-au judecat și condamnat doar pe primii patru din grup. În timpul atacului împotriva legației de la Berna, șoferul legației, Aurel Șețu, a fost împușcat încercând să se opună atacatorilor, murind la scurt timp după atac.

Legația RPR din Berna a fost aleasă ca țintă de atac pentru că aici era în opinia lui Oliviu Beldeanu și a românilor din exil, cartierul spionajului sovietic din Europa Apuseană.

“La acea vreme voiam să cerem, în schimb, eliberarea unor deținuți politici din România. Știam că guvernul român n-o să accepte așa ceva. Totuși ne gândeam să facem un gest ca să arătăm lumii ce se petrece în România, că românii nu sunt de acord cu regimul comunist. Știam că pretențiile noastre nu vor fi acceptate. Era însă o luptă” ( Stan Codrescu)

“Nu-i vorba de nici un asasinat. Noi nu am fost acolo pentru a omorî lumea… Am vrut în schimb să-l capturăm pe șeful legației, să punem mâna pe acte secrete și, în schimb, să cerem eliberarea a cinci personalități care erau în închisoare în România” (Ion Chirilă)

“Noi aparținem mișcării de rezistență română. Am ocupat legația României. Nu o vom părăsi decât în clipa în care guvernul român va elibera pe următorii deținuți și când aceștia vor fi în siguranță în occident: generalul Aldea, episcopul Suciu, ministrul Ilie Lazăr, Anton Mureșanu și Bebe Brătianu. Noi nu avem decât onoarea și viața noastră de pierdut. Nu avem nimic împotriva Elveției și regretăm că am fost siliți să ducem lupta nostră aici.” ( Oliviu Beldeanu)

Generalul Aurel Aldea, anticomunist, membru organizator al Mișcării naționale de rezistență, fusese declarat vinovat și condamnat, la data de 18 noiembrie1946, la muncă silnică pe viață, comutată, la 23 iulie 1947, la temniță grea pe viață. Din cauza condițiilor grele din închisoare, moare însă la 17 octombrie 1949 (n.r., lucru probabil necunoscut de către românii din exil).

Episcopul Ioan Suciu a fost arestat de către autoritățile comuniste în anul 1948 și a decedat în închisoare
(n.r., lucru probabil necunoscut de către românii din exil).

Ministrul Ilie Lazăr, participant la luptele din Primul Război Mondial pentru eliberarea Cernăuțiului, apoi cu trupele de moldoveni a participat la eliberarea orașului Sighet, a fost arestat de către autoritățile comuniste sub acuzația de trădare, în 1946, chiar înaintea alegerilor, fiind închis timp de 7 luni, apoi a fost iarăși arestat în 1947, fiind implicat în înscenarea de la Tămădău, în urma căreia a fost condamnat la 12 ani de temniță.

Anton Mureșanu – ( ? directorul cotidianului Ardealul,
de orientare naţional-ţărănistă, în care fusese publicat în 1945 singurul îndemn de a participa la ultima mare manifestație anticomunistă de după război)

Bebe Brătianu (Constantin C. Brătianu), om politic român, ministru în Guvernul Constantin Sănătescu, a
fost arestat de regimul comunist în noaptea de 5/6 Mai 1950, Noaptea demnitarilor.