O realitate de necontestat: din 1918 până în 1989, numărul maghiarilor a crescut, și a scăzut după 1990, grație politicii UDMR

Declarația de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 este un document istoric pe care de câțiva ani UDMR se consideră îndreptățită să-l invoce în sprijinul pretențiilor sale absurde, inacceptabile.

În tot acest timp nimeni din clasa politică și dintre cei ce mimează în mass media postura de formatori de opinie nu i-a tras de mânecă pe liderii udemeriști, discret, atrăgându-le atenția că bat câmpii, că invocă un text care nu poate avea nicio relevanță juridică!

Proclamația de la Alba Iulia promitea respectarea drepturilor pe care le pot avea minoritățile etnice! În principiu, ideea principală era că românii nu voiau să-i facă pe alții să sufere nedreptatea și abuzurile de care au avut parte ei înșiși, românii, vreme de secole! Ce putea fi mai frumos?!

În același timp, autorii proclamației au avut în vedere numărul mare de români care rămâneau mai departe să trăiască în Ungaria ca minoritate etnică! Oferind cu generozitate drepturi depline maghiarilor din România, autorii Declarației au sperat – în naivitatea lor!, că, prin reciprocitate, Budapesta va acorda aceleași drepturi românilor.

Din păcate asta nu s-a întâmplat! După 1918, deznaționalizarea românilor – și a celorlalte minorități etnice din Ungaria, a fost urmărită cu maximă tenacitate de autorități, cu rezultatele știute: 90% dintre români au fost maghiarizați, propriu zis cu forța!

În România, numărul minoritarilor maghiari, din 1918 până în decembrie 1989, a crescut! Repet: numărul maghiarilor a crescut în România de după 1918!… A scăzut numai după 1990, grație politicii UDMR! Conform zicalei: unde dai și unde crapă!…

Ion Coja