Platforma Unionistă Acțiunea 2012 lansează joi, 29 martie, campania „Cunoaște-ți frații”, program care are ca scop organizarea de excursii de weekend pe teritoriul Republicii Moldova, pentru cunoașterea realităților sociale și culturale de pe malul stâng al Prutului.
„Îi îndemnăm pe toți românii să treacă Prutul și să cunoască cu adevărat cum arată Basarabia, renumită pentru ospitalitate, obiective turistice spectaculoase mai puțin explorate și elementele de patrimoniu cultural românesc deosebite. Va fi o experiență unică pentru orice român să-și cunoască frații înstrăinați din cauza nedreptăților istorice”, a declarat Ștefan Lupu, președinte al Acțiunii 2012.
Prima excursie din cadrul acestui program va avea loc în weekendul 29-31 martie, cu plecare din București, programul fiind:
● 29 martie – ora 21:00, metrou Universitate
● Cazarea- sâmbătă, 30 martie la ora 09:00
● Un mic tur istoric al Chişinăului
● Timp liber
● Seara va avea loc un concert, în parcul Valea Morilor, unde vor cânta interpreţi precum:
Ștefan Vodă,, Mani, Maria Gheorghiu, etc. după care vom lansa lampioane tricolore.
● Plecare spre Bucureşti: 31 martie
● Timp liber pentru cumpărături până la ora 15:00, după care întâlnirea la autocar la ora 16:00
● Pornirea spre Bucureşti
● Întoarcerea va fi la metroul de la Piața Universității
Costul excursiei este de 200 de lei și acoperă cazarea pentru o noapte la hotel și transportul dus-întors.
Rezervarea se face la numărul de telefon 0771302801 (Viorica).
În anul 1316, pentru a-şi asigura sprijinul clujenilor, Carol Robert de Anjou le-a acordat, prin…
Atacul „Cămășilor Albe”, Jertfă și biruință la Mărășești, 19 august 1917 Ziua de 19 august…
În zbuciumatul început de secol XX, când românii din Transilvania trăiau sub povara dualismului austro-ungar,…
17 August 1916 – „Nu mai sunt Carpații!” Strigătul lui Octavian Goga și jertfa României…
Anul 1849 a adus cu sine nu doar speranțele libertății născute din revoluția pașoptistă, ci…
Revoluția de la 1848 a aprins în toate provinciile românești flacăra libertății și a dreptății…
Leave a Comment