Categories: Societate

Lăsați-ne să fim români, în România! Strigătul de rechemare acasă a românilor din diasporă

ATITUDINEA PUBLICĂ (n.r. PUBLIC ATTITUDE) organizează pe data de 20 iunie 2019 ora 18:30 un eveniment public la Casa de Cultură George TOPÂRCEANU din Curtea de Argeș, un eveniment în cadrul căruia în afară de momentele muzicale susținute de către artiștii de muzică populară Mariana ANGHEL și Viorel Nicolae POP, vor lua cuvântul oameni ce s-au lovit de diverse piedici administrative aparent de nerezolvat, dar cu toate acestea au reușit în cele din urmă să le rezolve prin perseverență și atitudine civică.

Artiști, jurnaliști, activiști civici, un preot, un inginer și un pensionar, s-au reunit într-o echipă inedită în cadrul unui eveniment al cărui inițiator își propune să convingă românii să se întoarcă acasă în România. „Frați români, veniți ACASĂ!”, acesta mesajul principal al capului de afiș care promovează evenimentul de pe data de 20 iunie 2019, ce va fi găzduit de Casa de Cultură George TOPÂRCEANU din Curtea de Argeș.

Simona Niculescu este un nume care a căpătat deja în societatea românească o anumită notorietate, mai ales după ce s-a luptat cu autoritățile locale pentru reabilitarea unui drum public, sau pentru obligarea administrației de a construi o rețea de apă potabilă.

Am întrebat-o pe doamna Simona Niculescu care-i povestea din spatele acestei inițiative despre care putem spune sincer că ne-a stârnit și nouă interesul și ne-a provocat să-i cunoaștem toate dedesubturile:

„Povestea este deja scrisă: vreau să învăț românii să-și ia Țara înapoi, comună cu comună, să se întoarcă românii gospodari acasă”, ne-a spus doamna Simona Niculescu

„Asociația PUBLIC ATTITUDE, înființată la Paris, vine în sprijinul românilor din străinătate, ajutându-i să se întoarcă ACASĂ. Din păcate principalele piedici sunt din partea administrației publice. Punând accent pe rezolvarea amiabilă a litigiilor ivite cu ocazia repatrierii, asociația noastră este un partener atât pentru administrația publică cât și pentru românii expatriați, încurajând dialogul și aplanând diversele conflicte încă din faza incipientă. Pentru a atinge acest scop, organizăm pe data de 20 iunie 2019 ora 18,30 un eveniment public la Casa de Cultură George TOPÂRCEANU din Curtea de Argeș la care vor lua cuvântul oameni ce s-au lovit de diverse piedici dar au reușit să le rezolve. Vor fi vorbitori oameni care au reușit să rezolve probleme aparent insolubile, cu expertiza asociației noastre care a intervenit în fază pre-litigioasă.”, scrie public-attitude.ro

Atât Viorel Nicolae POP cât și Mariana ANGHEL vor cânta despre situația românilor nevoiți să-și părăsească țara, două cântece atât de emoționante încât te fac pe loc să reflectezi cu privire la această situație sumbră din România. Unul din cele două cântece, cel al doamnei Mariana Anghel, intitulat „Frați Români, veniți ACASĂ!”, va fi lansat tocmai la evenimentul de pe data 20 iunie 2019 pe scena Casei de Cultură George TOPÂRCEANU din Curtea de Argeș.

Alături de doamna Simona NICULESCU, primul cetățean ce a obținut în instanță reabilitarea unui drum public, obligarea administrației la construirea rețelei de apă potabilă, vor lua cuvântul:

Părintele Mihai Andrei ALDEA, filolog (Mânăstirea Paltin – Petru Vodă)

Domnul Lucian TODORAN, consultant în resurse umane (Cluj Napoca)

Domnul Dan TĂNASĂ, jurnalist (Sfântu-Gheorghe)

Doamna Daniela CIUTĂ, Buletin de Carei (Carei)

Domnul Dumitru ILIESCU, pensionar (Băiculești)

Domnul Adrian BĂNICĂ, inginer (Bascov).

Fiecare intervenient va vorbi despre experiențele proprii în relațiile cu administrația publică. Fie că a obținut răspunsuri legale la cererile de informații de interes public depuse (de voie sau de nevoie, obligați de către instanță), fie că a reușit să dea jos însemne ilegale afișate pe sediile instituțiilor publice (tot prin instanță), fie că a reușit să rezolve amiabil o lucrare de interes public pe o simplă cerere formulată de asociația noastră, oricare dintre vorbitorii prezenți vă va convinge că SE POATE avea o relație cu administrația publică. Nu suntem condamnați să suportăm la nesfârșit disprețul „autorităților” la adresa noastră, cetățeni plătitori de taxe și impozite.

Românii, obișnuiți după ani de exil a fi respectați de către administrațiile țărilor gazdă, vor vedea că și în Țară putem obține respectarea drepturilor noastre. Dacă nu de bunăvoie, prin ATITUDINEA PUBLICĂ.

Părintele Mihai Andrei ALDEA va lansa cărțile „Cum luptau Românii?” (partea I – Cartea, partea II – Dicționarul), închinate Sfinților și Eroilor noștri. La sfârșitul evenimentului Părintele va semna dedicații tuturor doritorilor.

Biletele pot fi achiziționate on-line de pe pagina Asociației PUBLIC ATTITUDE, sau la caseria Casei de Cultură George TOPÂRCEANU.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Copii certați și înjurați în limba română ca să înțeleagă că limba maghiară e frumoasă!

Un cadru didactic de la o școală dintr-un oraș ardelean și-a prezentat o metodă didactică…

10 ore ago

8 Mai 1882 –  Cum tremura Ungaria la auzul înființării Comitetului  „România Iredentă” devenită mai apoi Societatea Carpații

La 8 mai 1882 la Budapesta era emisă circulara ministrului de interne regal maghiar, prin…

16 ore ago

Invitație la marcarea Zilei Independenței României la Carei

"Direcția de Cultură Carei, vă invită vineri, 10 mai 2024, începând cu ora 12.15, pe…

17 ore ago

Seară a memoriei anticomuniste. La București, va fi evocat jurnalistul MIHAI CREANGĂ

Joi 9 mai 2024, ora 17, la Academia Civică – București, Strada Jean Louis Calderon…

o zi ago

Școala Brâncovenească te invită luni, 3 Iunie, Casa de Cultură la conferința “Riscuri pentru sănătatea mintală la nouă generație”

“Aceasta este drama cea mare a copilului sau a tânărului culturii mediatice: discrepanţa uriaşă dintre…

2 zile ago