“Valea Uzului cu Dărmănești si Comănești trebuie să devină o linie de rezistență românească împotriva maghiarizării care se extinde și în județul Bacău.
După inventarea asa-zisului ținut secuiesc, se urmărește un nou concept aberant si antistatal, crearea ”ținutului ceangăilor”, în Moldova, ca un coridor de protecție a ”ținutului secuiesc”. În acest context trebuie privită înverșunarea structurilor maghiare de a face din Simbolul Cimitirului Internațional al Eroilor de la Valea Uzului încă un cap de pod al războiului etnic, cultural, religios si economic, pe care-l desfășoară cu mult aplomb si în Moldova.
Puțini dintre noi stiu că Ungaria prin diferite asociații, fundații si partide a investit zeci de milioane de euro în învățământul cu predare în limba maghiară din jud. Bacău, urmărindu-se maghiarizarea în masă a românilor ceangăi.
Burse pentru elevii din jud. Bacău care studiază în limba maghiară, cursuri pentru profesori, înființarea de grădinițe si scoli cu predare in limba maghiară cu manualele aferente, conferințe si simpozioane prin care se ”demonstrează” că ceangăii sunt de fapt unguri, tabere ”educative” pentru tineri etc. După ce au ”mușcat” pe săturate din zona Ghimeș-Făget (jud.Bacău), unde UDMR controlează direct sau indirect cam totul, armele neconvenționale par a se îndrepta către Dărmănești, Comănești si satele din jur, comuna Palanca spre exemplu, spunând multe în acest sens.
Deci, să înţelegem că prima grijă a maghiarilor din România şi a oficialităţilor de la Budapesta este unirea tuturor maghiarilor din Bazinul Carpatic, începând cu cei din Moldova, din afara lui Bazinului Carpatic, mai expuşi la sărăcie şi mai uşor de ademenit cu tot felul de avantaje educaţionale, materiale, financiare şi condiţii de viaţă „nobiliare”, dacă se poate, având în vedere „măreţul” lor Plan sau Megaplanul actual, propus spre aplicare în toate domeniile vieţii sociale.
Dar să urmărim, în detaliu, proiectul pe care l-au elaborat reprezentanţii organizaţiilor civile maghiare din ţară, inspirate de Budapesta, şi consecinţele lui pentru România şi Români.
Dintru început, se observă că Legea Educaţiei sau învăţământul în limba maghiară este piatra de hotar sau chintesenţa tuturor „iniţiativelor” pe care şi le-au propus autorii planului. De la ea pornind, apare întreaga nebunie a introducerii şi impunerii limbii maghiare în toate instituţiile cu elevi maghiari din Bacău şi dincolo de ei, la români. În document, sunt specificate obiectivele pe următorii zece ani, cel mai important fiind predarea limbii maghiare ca limbă maternă în cât mai multe sate ceangăieşti din Moldova şi extinderea ei asupra tuturor copiilor din mediul rural.
De asemenea, în grădiniţele cu predare în limba română, ar urma să fie introduse preocupări în limba maghiară şi înfiinţarea de grădiniţe particulare, grădiniţe bilingve cu program prelungit. Iar ca învăţământul maghiar să fie atotcuprinzător, apreciem noi, se prevede înfiinţarea, în Bacău, a unui colegiu de spiritualitate maghiară, liceu, şcoli cu clase maghiare, finanţate de stat, Bacăul devenind, astfel, după noi, centrul de iradiere a limbii şi culturii maghiare în întreaga Moldovă.
În consecinţă, reînvierea şi vitalizarea Legii Appony este în floare! Se ştie că aceastã lege era cunoscută şi sub numele de „Articolul de lege nr. XXXVII din 1907”, semnată de împărat la 2 iunie 1907 şi pusă în aplicare de la 2 iulie acelaşi an. Ea viza desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, slovace şi sârbeşti şi înlocuirea lor cu şcoli de stat cu învăţământ exclusiv în limba maghiarã.
Potrivit acestei legi, „fiecare şcoală şi fiecare învăţător, indiferent de caracterul şcolii, are datoria să dezvolte şi să întărească în elevi spiritul de ataşament faţă de patria ungară şi conştiinţa că aparţine la naţiunea ungară (art. 17)”. Un alt articol (19) prevedea că un elev de limbă maternă nemaghiară, dupã terminarea anului al patrulea de şcoală, trebuie să-şi poată exprima gândurile în limba maghiară, atât cu graiul cât şi în scris. Un scop ascuns al acestei legi era şi acela al atragerii învăţătorilor de la şcolile confesionale la şcolile de stat cu limba de predare maghiară.
Actualul plan de învăţământ maghiar are „virtutea” că ne întoarce să retrăim istoric trista sfidare, detronare a limbii române ca limbă oficială în stat şi eliminarea ei din învăţământul românesc, trăită acum 104 ani!
Noul plan de acţiune conţine şi capitole referitoare la cultură, religie, tineret şi economie. În mentalul maghiar infestat de virusul stăpânirii univoce şi al antiromânismului, dominaţia din ce în ce mai puternică a limbii majoritare ar avea drept consecinţe „pierderea de către maghiarii-ceangăi a propriului lor dialect maghiar, schimbarea modului de viaţă prin dispariţia culturii materiale şi a obiceiurilor tradiţionale de pe pământul ceangăiesc”.
De când utilizarea limbii române duce la dispariţia culturii materiale şi a obiceiurilor ceangăieşti? Poţi vorbi orice limbă de pe mapamond fără să dispară cultura materială şi obiceiurile ce te specifică. Dar, în puţinătatea pregătirii lor ştiinţifice şi culturale, autorii inventează cele mai aberante conexiuni, pentru a-şi motiva asemenea, proiecte absurde.
În acelaşi scop, ei propun o întregă paletă de obiective spirituale, sociale, economice, anume: liturghiile să se facă în limba maghiară, să se înfiinţeze organizaţii de tineret şi să-şi oficializeze marca „produs ceangăiesc”, deşi nu ştiu încă ce produse proprii ar putea fi comercializate sub această denumire.
Cea mai mare surpriză o prezintă Propunerile privind Planul de dezvoltare comunitară a maghiarilor ceangăi din Moldova, prin care vor să acrediteze ideea şi imaginea unei populaţii foarte numeroase, a cărei „dăinuire şi cultură constituie parte a patrimoniului cultural european”.
În stilul recunoscut exclusivist al maghiarilor, autorii planului nu pun deloc în discuţie cultura românească majoritară, care este tot parte a patrimoniului naţional şi european, prin vechimea şi valoarea ei multimilenară, pe care ei, însă o străpung cu „săbiile din heraldica lor”, pentru a crea o aşa-zisă „cultură ceangăiască” de sorginte ungară, extinsă nu numai dincolo de limitele bunului simţ şi ale realităţii, dar, mai ales, dincolo de limitele legale, constituţionale.
După multe decenii şi, mai ales, în ultimii zece ani de „străduinţe”, după expresia lor, ale organizaţiilor civile din Moldova şi Ungaria, ale statului ungar, ale “naşilor” şi intelectualilor ceangăi din Ungaria şi diasporă, în afirmarea unui aşa-zis grup etnic al ceangăilor, raportează, acum, că „în 25 de localităţi, peste 1700 copii ceangăi din Moldova au posibilitatea să participe la predarea limbii maghiare în şcoli, în cadrul unor activităţi extraşcolare sau în alte programe culturale pedagogice”.
Ceea ce trebuie luat în seamă, din perspectivă practică, este faptul că actualul „Plan de dezvoltare comunitară a maghiarilor ceangăi din Moldova” devine strategie politică practică pentru liderii tuturor partidelor politice maghiare din ţară şi ale celor din Ungaria, uniţi, în a destrăma trama sau complexul de legături sociale, educaţionale, culturale, religioase, economice, administrative, teritoriale ce formează ţesutul vieţii românilor catolici din Moldova, pentru a asigura „dăinuirea” puţinilor ceangăi, evaluaţi exacerbat ca pondere numerică, din interesul geopolitic de a creşte numărul participanţilor la crearea Ungariei Mari.
Că autorii planului sunt săraci cu duhul în ceea ce priveşte limbajul ştiinţific în care pun problema, se observă de la început, când analizează starea actuală.
Starea actuală este redată simplist, în termeni comuni, fără înălţimea şi măreţia exprimării în termenii cunoaşterii ştiinţifice, ci mai degrabă, ca o dare de seamă a unei adunături de reprezentanţi ai diferitelor organizaţii civice, politice, administrative etc., avide şi interesate numai de a decide politic, pentru că deţin puterea acordată de actualii guvernanţi, incapabili să descifreze pierderile irecuperabile la care expun ţara, prin extinderea procesului de maghiarizare şi în şcolile româneşti, introducând limba maghiară obligatorie.
„Schimbarea lingvistică şi a identităţii, scriu autorii cu pretenţii culturale, este un proces social complex, care depinde, printre altele, (care anume?) de învăţământ, sistem instituţional, economie, schimbările intervenite în mediile de viaţă, religie sau social(?). Conştiinţa identităţii naţionale, civice este în curs de formare. Acum se derulează procesul schimbărilor culturale, al modernizării intensive”…Un veritabil ghiveci călugăresc sau, mai bine spus, maghiaro-ceangăiesc !!!
Analiza socio-culturală şi identitară pe care vor s-o facă este de nivelul tinerilor de la Bac, care nu au luat notă de trecere. Dar chiar aşa fiind, ei vor fi neîntrecuţi în a „proiecta”, pe hârtie, întâi şi, apoi, şi în realitate, cele mai tulburătoare schimbări în viaţa comunităţilor umane cu ceangăi, ca şi cum ar trăi, deja, într-o enclavă a lor, singuri şi nestingheriţi de nimeni, aşa cum se va vedea în continuare.
Din sinteză rezultă că ponderea demografică – recunoscută ca indicator tare pentru vasta problematică pe care o vor transpusă în practică – este de 232.000 de ceangăi, care trăiesc în 7 judeţe din Moldova, dintre care 63.000 în mediul urban, iar restul în sate. Starea de fapt, în ceea ce priveşte limba, diferă foarte mult de la sat la sat, se spune în sinteză. 21% din populaţia ceangăiască vorbeşte limba maghiară (cca. 50 mii persoane), iar 6% au cunoştinţe pasive.
În concepţia noastră, însă limba maternă este un referenţial fundamental al grupului etnic şi al identităţii sale, pentru că este un indicator vizual şi auditiv al manifestării personalităţii culturale a acestuia, prin el, distingându-se indivizii la “prima vedere, sau “la prima auzire”.
Dacă ceangăii, vorbitori de limbă maghiară, sunt numai 21 la sută, iar doar șase procente „au cunoştinţe pasive”, cum sunt definiţi aceşti ceangăi unguri? Nu sunt ei majoritari români, pentru că la origine români au fost strămoşii lor care au migrat spre Moldova? Maghiarimea ceangăiască, adaugă sinteza, trăieşte în trei mari blocuri: Moldova, Bazinul Carpatic (mai multe mii de persoane) şi dispersaţi în întreaga lume, aproximativ 80 mii de persoane.
Această puzderie umană, care nu are o limbă maternă comună (fiecare sat, având „limba lui” sau dialectul lui) prin care să se identifice sau să se deosebească de ceilalţi vorbind-o măcar unde sunt mai concentraţi, răspândită în momentul de faţă în Bazinul Carpatic şi în întreaga lume, vor udemeriştii şi oficialii din Ungaria s-o unească.
Dar nu numai atât. Ei vor s-o şi mărească prin extinderea limbii maghiare asupra tuturor copiilor din mediul rural, cum propun în planul privind învăţământul în Bacău-Moldova, deci prin impunerea ei şi elevilor români, realizând, astfel, o mare şi puternică naţiune ungară, pe seama asimilării şi deznaţionalizării românilor majoritari.”
Autor: Mihai Tîrnoveanu