Categories: Carei

Ziua Drapelului la CAREI

De la an la an, Ziua Drapelului la Carei este marcată tot mai timid, recunoscându-se parcă neoficial ostilitatea antiromânească a administrației locale a UDMR. De câțiva ani, observăm atent cum primarul municipiului și celelalte autorități locale se sustrag de la multe dintre evenimentele sau sărbătorile naționale românești, în pofida faptului că unele dintre ele constituie chiar niște obligații administrative instituite prin lege în România.

“Ziua Drapelului marcată sobru la Carei. Nu a fost sfințit niciun drapel tricolor. Moment artistic asigurat de trei eleve acompaniate de Adrian Pașca de la ansamblul Ceatăra, de Adrian Sabău și de grupul de dans coordonat de Raluca Păvăluc de la Casa de Cultură Carei. “, scrie Daniela Ciută de la publicația Buletin de Carei

Ziua Drapelului fără sfințire de drapel la Carei: Au participat Asociațiunea ASTRA Carei, Asociația foștilor refugiați din 1940 și Asociația pensionarilor. Un Te Deaum  a fost  oficiat de un sobor de preoți. Moment artistic asigurat de trei eleve acompaniate de Adrian Pașca de la ansamblul Ceatăra, de Adrian Sabău și de grupul de dans coordonat de Raluca Păvăluc de la Casa de Cultură Carei. “, scrie Buletin de Carei

Galerie Foto:

[envira-gallery id=”101012″]

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Discursul lui Dimitrie A. Sturdza din 8 decembrie 1893 referitor la politica de maghiarizare forțată a românilor din Transilvania

În discursul rostit de șeful Partidului Național Liberal, Dimitrie A. Sturdza, la Senat, în ziua…

5 ore ago

SĂ  RESPECTĂM  CONSTITUȚIA! Apelul Partidului GLASUL NEAMULUI către Țară

Noi, Partidul Glasul Neamului, sărbătorim astăzi, 8 decembrie 2025, faptul că prin referendumul național din…

o zi ago

5–7 Septembrie 1944, Fânațe, jud. Mureș, o rană deschisă din tragediile românești ale Ardealului de Nord

5 Decembrie 1944 - La FÂNAŢE în jud. Mureş, 5-7 septembrie 1944: grăniceri unguri alături…

3 zile ago

1 Decembrie – Ziua Națională a României este încununarea celor cinci mari uniri realizate în spațiul carpato-danubiano-pontic

1 Decembrie este Ziua Națională a României și este important să amintim și să evidențiem…

3 zile ago

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

o săptămână ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

o săptămână ago