Categories: Știri

Apel al Partidului România Noastră: 7 iulie 2019, începând cu ora 17, în Piața Victoriei din București, protest împotriva introducerii limbii maghiare ca limbă oficială în România

APEL: Se știe că, proiectul de lege al P.S.D., A.L.D.E. și U.D.M.R. privind Codul administrativ, cu toate ca încalcă și sfidează prevederile Constituției României, a fost adoptat de către Parlament. 

Legea privind Codul administrativ a fost atacată la Curtea Constituțională de către un grup de 50 de deputați patrioți, majoritatea dintre ei fiind din partea Partidului Mișcarea Populară. Curtea Constituțională a declarat că este neconstituțional Codul administrativ în integralitatea sa. 

Nerespectând Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă, Guvernul Dăncilă, la cererea U.D.M.R. a adoptat același Cod administrativ printr-o Ordonanță de Urgență, pe care a modificat-o după câteva zile, printr-o altă Ordonanță de Urgență, pentru a satisface pretențiile Ungariei și ale U.D.M.R. vizând dezmembrarea teritorială a României și introducerea ilegală a limbii maghiare ca limbă oficială în România, până la nivelul Guvernului, Parlamentului și Președintelui României.

Cel care se află la finalul mandatului de Președinte al României nu a protestat și nu a avut nicio opinie privind cele două Ordonanțe de Urgență referitoare la Codul administrativ, care încalcă foarte grav prevederile Constituției României.

În această situație, Forumul Civic al Românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș, împreună cu Sindicatul cadrelor militare în rezervă și retragere, organizează duminică, 7 iulie 2019, începând cu ora 17,00, în Piața Victoriei din București, o adunare publică de protest împotriva introducerii limbii maghiare ca limbă oficială în România și a multor prevederi din Codul administrativ care încalcă dispozițiile Constituției României și ale altor acte normative.

Participanții și, mai ales, cei care vor lua cuvântul la microfon vor insista, între altele, ca în relațiile dintre România și Ungaria să se aplice principiul reciprocității, în ceea ce privește drepturile acordate minorităților etnice.

Partidul România Noastră face un APEL la românii patrioți, care apără Neamul și Țara, mai ales la cei din București, să participe duminică după-masa la manifestarea publică de protest organizată în fața sediului Guvernului României.”

Dr. Gheorghe Funar
Președinte al Partidului România Noastră
Cluj-Napoca,
5 iulie 2019

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Ediție specială de Ziua Eroilor a revistei MAGAZIN CRITIC, 21 mai 2026

Cu prilejul Zilei Eroilor, avem onoarea de a oferi cititorilor acest număr special al revistei,…

4 zile ago

A apărut numărul 93 al revistei MAGAZIN CRITIC

Într-o lume în care zgomotul acoperă tot mai des adevărul și cultura, Magazin Critic continuă…

o săptămână ago

COMUNICAT DE PRESĂ: Euro Education Federation susține inițiativa privind dezbaterea publică referitoare la reglementarea și interzicerea jocurilor de noroc în Municipiul Târgu Jiu

Euro Education Federation salută organizarea dezbaterii publice anunțate de Primăria Municipiului Târgu Jiu pentru data…

3 săptămâni ago

Replica Fundației Ogoranu la articolul tendențios publicat de Alba 24 despre manifestările comemorative de la Galtiu.

Drept la replică al președintelui Fundației, dl Coriolan Baciu, referitor la articolul publicat în 2 mai…

3 săptămâni ago