Categories: Știri

Daniel Gheorghe a fost la Chișinău la inaugurarea unui monument în memoria unei biserici românești distruse de sovietici

Deputatul Daniel Gheorghe s-a aflat duminică, 22 septembrie a.c. la Chișinău, la inaugurarea unui monument în memoria unei biserici românești distruse de sovietici. Este vorba de biserica Sfântul Prooroc Ilie din Chișinău, distrusă de către sovietici în Basarabia în anii de teroare împotriva creștinismului.

“Distrugerea bisericilor și călcarea în picioare a valorile creștine și inlocuirea Credinței în Dumnezeu cu o ideologie secular-atee a fost una dintre cele mai importante trăsături ale comunismului impus de sovietici și întemeiat pe dogmele criminale ale marxism-leninismului bolșevic. Intr-o măsură mai mare decât București, Chișinăul aflat sub ocupație sovietică a fost supus unei politici brutale de radere cu tancul si buldozerul a credinței ortodoxe și a moștenirii strămoșești. De fiecare dată când auzim diatribele perfidei propagande seculariste care se opune clădirii de lăcașe de cult creștine și respinge violent prezența simtamantului religios în spatiul public, ar trebui să ne amintim că toate aceste lucruri vin pe urmele regimului totalitar comunist și al preceptelor sale toxice care urmăreau distrugerea valorilor spirituale!”, a scris Daniel Gheorge pe facebook

Monumentul, înalt de 4 metri și sculptat în România la Cluj-Napoca în piatră de Baschioi, a fost amplasat pe locul altarului vechii biserici demolata de sovietici în anul 1960.

Monumentul, înalt de 4 metri și sculptat în România la Cluj-Napoca în piatră de Baschioi, a fost amplasat pe locul altarului vechii biserici demolata de sovietici în anul 1960.

“Să nu uităm niciodată crunta represiune anti-creștină pe care regimul comunist sovietic a purtat-o împotriva Bisericii strămoșești din Basarabia! Astăzi am avut deosebita onoare de a participa la inaugurarea monumentului ridicat în memoria Bisericii Sfântul Ilie, din Chișinău. Aflată printre cele mai vechi lăcașuri de cult din capitala Republicii Moldova, Biserica Sf. Ilie a fost demolată în 1960 de către regimul totalitar comunist întrucât reprezenta un impediment în extinderea noului plan urbanistic. Împreună cu aceasta numeroase alte biserici ale Moldovei, incomode regimului ateu au fost treptat demolate. De altfel, numeroase edificii de cult din România au avut aceiași soartă în timpul regimului comunist, Biserica Sf. Vineri și Mănăstirea Văcărești din București fiind doar câteva exemple. La 30 de ani de la căderea comunismului și de la recâștigarea libertății religioase, ridicarea acestui monument aduce prezentului o însemnătate aparte de care putem să ne bucurăm împreună. Deși încă despărțiți de apele istoriei contemporane, poporul român de pe ambele maluri ale Prutului rămâne unit pe vecie prin limbă și tradiții, dar mai ales prin credința milenară în Hristos!”, a mai scris pe facebook Daniel Gheorghe

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Ediție specială de Ziua Eroilor a revistei MAGAZIN CRITIC, 21 mai 2026

Cu prilejul Zilei Eroilor, avem onoarea de a oferi cititorilor acest număr special al revistei,…

4 zile ago

A apărut numărul 93 al revistei MAGAZIN CRITIC

Într-o lume în care zgomotul acoperă tot mai des adevărul și cultura, Magazin Critic continuă…

o săptămână ago

COMUNICAT DE PRESĂ: Euro Education Federation susține inițiativa privind dezbaterea publică referitoare la reglementarea și interzicerea jocurilor de noroc în Municipiul Târgu Jiu

Euro Education Federation salută organizarea dezbaterii publice anunțate de Primăria Municipiului Târgu Jiu pentru data…

3 săptămâni ago

Replica Fundației Ogoranu la articolul tendențios publicat de Alba 24 despre manifestările comemorative de la Galtiu.

Drept la replică al președintelui Fundației, dl Coriolan Baciu, referitor la articolul publicat în 2 mai…

3 săptămâni ago