UDMR

Primarul din comuna Zagon greu de îndepărtat: deși există sentință definitivă de la ANI împotriva sa, zagonenii tot cu el pe cap stau!?

Deși împotriva primarului din comuna Zagon, Kis Iosif, există sentință definitivă de la ANI pentru conflict de interese adminstrativ, acesta se dă încă greu de urnit din instituție, iar zagonenii sunt tot cu el pe cap. Locuitorii din comuna Zagon, mai cu seamă cei care de ani buni îi cam îi purtau sâmbetele primarului, ard de nerăbdare să-l vadă dat afară din primărie.

Kis Iosif va pierde mandatul de primar, prefectul județului Covasna fiind obligat să emită un ordin în acest sens. După încetarea mandatului de primar Kis nu va mai putea ocupa funcția de primar în următorii 3 ani. “, scrie și Dan Tanasă

Sentința Curții de Apel Brașov: ” Soluție: Respingere recurs – Nefondat Detalii soluţie: Respinge recursul formulat de Kis Josif împotriva Sentinţei nr. 66 din 4 aprilie 2017 a Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2019. “

Cu toate acestea, oamenii din comuna Zagon ne transmit faptul că “autoritățile din Covasna tac și nu fac nimic”, iar “Kis Josif se plimbă în continuare cu jeep-ul primăriei”, ca și cum ar fi în continuare primarul comunei. Ne mai întreabă de asemenea oamenii din Zagon, cum de în ciuda faptului că Josif Kis are “zeci de dosare amânate și îngropate de procurori” (n.r. !?), Agenția Națională de Integritate nu a obținut o condamnare precum s-au mobilizat instituțiile de forță în cazul lui Dragnea.

Ca să ai “zeci de dosare” așa cum ne transmit oamenii din comuna Zagon, ca să faci o asemenea colecție reprobabilă, atunci trebuie să ai într-adevăr o activitate infracțională extraordinară ca să ajungi să lași urme peste tot. În primul și în primul rând rămâne urma banilor. Cu ce ai pornit în viață și cu ce ai ajuns să deții astăzi.

Tot auzim frecvent din acea zonă de o mafie a retrocedărilor de păduri, ba pe bucăți mari, ba pe bucăți mai mici în ultimii ani, pentru a se pierde urma activităților de acest gen mai ușor. Oare chiar așa de incompetente să fie autoritățile și instituțiile statului pe cât ne transmit locuitorii din Zagon?

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Am revenit! De ce pensionarea personalului didactic mai devreme de 65 de ani?

De ce pensionarea personalului didactic mai devreme de 65 de ani? Acum, aproximativ 8 ani, ceream…

o săptămână ago

Tendința petrecerilor minimaliste: mai multă joacă, mai puține brizbrizuri, aceeași bucurie

Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…

3 săptămâni ago

22 Iulie 1910 – La Blaj, jandarmii unguri descing de brâie tricolore, peste 20 feciori şi fete şi le fac proces de contravenţie şi agitaţie

La 22 iulie 1910, în Blaj, unul dintre cele mai importante centre spirituale și culturale…

3 săptămâni ago

15 Iulie 1858- Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poștale. Acestea erau vestitele “Cap de bour” a căror primă emisiune cuprindea patru timbre

15 iulie 1858 – „Cap de Bour”, prima marcă poștală românească, simbol al demnității și…

4 săptămâni ago

15 iulie 1514 – Înfrângerea de la Timișoara și sfârșitul marii răscoale țărănești conduse de Gheorghe Doja

La 15 iulie 1514, lângă Cetatea Timișoarei, se încheia unul dintre cele mai dramatice episoade…

4 săptămâni ago