După învingerea otomanilor, la sfârșitul războiului austriaco-otoman (1683-1697), la 26 ianuarie 1699 prin Tratatul de pace de la Carloviț (n.r. germană Karlowitz, azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman și Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intră sub stăpânirea Curții de la Viena (n.r. Imperiul Habsburg).
După lungi negocieri la care au luat parte Liga Sfântă, o coaliție formată din mai multe puteri europene incluzând Casa de Habsburg, Uniunea Polono-Lituaniană, Republica Venețiană și Imperiul Rus, tratatul de pace a fost semnat la 26 ianuarie 1699, în localitatea Carloviț (în sârbă Sremski Karlovci, în germană Karlowitz) din Voivodina.
În urma unor acerbe negocieri și chiar amenințări din partea coaliției statelor creștine europene, Imperiul Otoman cedează austriecilor nu doar o mare parte din teritoriul Ungariei, Slavonia, ci oferă și Podolia către Uniunea Polono-Lituaniană, renunțând în același timp și la vasalitatea Transilvaniei, transferată Habsburgilor.
„Pacea de la Carloviţ” a conferit Imperiului Habsburg peste noapte statutul de mare putere europeană. Pentru românii din Transilvania însă, acest moment istoric avea să aducă o prigoană și o asuprire chiar mai mari decât cele din timpul dominației Unio Trium Nationum sau din perioada principatului Transilvaniei aflat sub vasalitatea Imperiului Otoman. Pentru a asigura o pondere cât mai mare a influenței catolice în Transilvania, habsburgii nu s-au dat înapoi de la masacre și acțiuni de o violență barbarică, atât împotriva românilor transilvăneni cât și a secuilor.
Mănăstirile și bisericile ortodoxe românești din Ardeal au fost spulberate cu tunurile, călugării uciși sau împrăștiați prin păduri și locuri sălbatice, puțin umblate de om și atinse de civilizația umană, sau refugiați dincolo de Carpați, în Moldova sau în Muntenia.
Schimbarea vasalității Transilvaniei față de Imperiul Otoman cu cea față de Imperiul Habsburg, a adus paradoxal o prigoană și o asuprire mai mare din partea unei puteri creștine împotriva românilor din Ardeal, decât cea resimțită din partea turcilor.
Pentru Transilvania și mai ales pentru românii transilvăneni, ziua de 26 ianuarie 1699 rămâne o zi neagră din istoria românismului ardelean, acesta fiind practic debutul oficial al unei stăpâniri cu mult mai odioasă chiar și decât toate stăpânirile străine de până atunci din bazinul carpatic.