Categories: Antiromanism

Dezinformarea și manipularea de la “Hoitnewz” s-a mutat cu purcel și cățel la G4media?

Într-o democrație reală, e dreptul oricărui cetățean să protesteze în mod autorizat pentru orice principiu care consideră el că merită apărat, pentru orice drepturi sau de ce nu, împotriva abuzurilor sau tuturor formelor de dictatură dintr-o societate.

Site-ul G4 Media dezinformează în privința persoanelor care protestează împotriva tehnologiei 5G. Publicația online G4media.ro, un spinoff al Hotnews.ro, dezinformează cititorii în privința persoanelor care au protestat duminică la București și la Craiova împotriva tehnologiei 5G.Sub titlul „Cine sunt militanții români împotriva tehnologiei 5G: asociații religioase, neolegionari și dacopați”, publicația susține că protestatarii ar fi numai ONG-uri cu profil religios sau istoric.”, scrie activenews.ro

Însă în ultimii ani, și s-a văzut asta mai ales în timpului referendumului pentru familie și în timpul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, o uriașă mașină de propagandă și de manipulare a dezinformat și manipulat societatea românească, prin propagarea intenționată a unor informații false.

Pe data de 25 ianuarie 2020 au avut loc în mai multe oraşe din lume proteste simultane împotriva implementării tehnologiei netestate 5G. Data de 25 ianuarie 2020 a fost declarata ziua internaţională “STOP 5G”, prin urmare a devenit zi de protest mondial împotriva tehnologiei militare 5G.

Deși printre semnatarele memoriului Stop 5G se numără nu mai puțin de 82 asociații cu activități și orientări dintre cele mai diverse, publicația respectivă scoate la iveală numai numele a 5 dintre aceste asociații, alese înadins pentru a se potrivi profilului dorit de către acești manipulatori ai societății românești: “asociații religioase, neolegionari și dacopați”.

Ca și în alte cauze și dispute importante ivite până acum în societatea românească, această publicație face o generalizare periculoasă, punând anumite etichete pe o masă mult mai largă de asociații și organizații, doar pentru că au convingeri și apără niște principii total diferite de ceea ce se propagă prin intermediul mainstream.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

12 ore ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

18 ore ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

3 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

4 zile ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

4 zile ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

4 zile ago