În volumul intitulat “România și sfârșitul Europei – Amintiri din Țara pierdută”, o carte șocantă, care developează o cu totul altă imagine fotografică asupra istoriei pe care o cunoșteam din manualele oficiale de istorie, prințul Mihail Sturdza oferă niște informații cu adevărat halucinante.
Mihail Sturdza este nepotul pe linie paternă al fruntașului pașoptist Vasile Sturdza, unul din membrii marcanți al partidei naționale și unioniste din Moldova și un colaborator apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ba chiar și “Locotenent Domnesc al Unirii”.
Elena Doamna, văduva lui Alexandru Ioan Cuza, venea în fiecare an la Târgu Ocna pentru a petrece o săptămână sau chiar două, alături de bunicile lui Mihail Sturdza, în preajma cărora acesta a copilărit la Târgu Ocna. Pe atât de strânse erau relațiile dintre familia Sturdza și Al. I. Cuza.
Citește și: Istoria secretă:”Iluzia unei confederații maghiaro-româno-sârbe. Triunghiul Balcescu-Ghica-Kossuth”
Potrivit lui Mihail Sturdza, tocmai în casa familiei din Târgu Ocna se păstra întreaga corespondență schimbată între Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Kogălniceanu, Vasile Sturdza, Alecsandri, Bălcescu, Negruzzi, precum și toți protagoniștii români și străini ai epocii Unirii.
În timpul Primului Război Mondial, toată această corespondență, cuprinsă în nouă mari dosare, a ajuns în condiții neelucidate în Arhivele Academiei Române.
Dintre toate informațiile importante cuprinse acolo și ascunse de către istoricii români, cea mai spectaculoasă este legată de corespondența și înțelegerea dintre Al. I. Cuza și Kossuth, asupra unei expediții militare românești pentru eliberarea Ardealului, în deplin acord cu Kossuth, care la acel moment (1863-1866) organiza în Italia, cu asentimentul lui Napoleon al III-lea, o Legiune Ungară pentru a debarca în Dalmația.
Să fi fost tocmai acesta unul dintre motivele adevărate ale detronării lui Al. I. Cuza? Intenția de realiza România Mare cu aproape 6 decenii mai devreme decât se putea? Unde ar fi fost oare astăzi România cu un asemenea start al statului român modern?
Trist este că trădarea lui A. I. Cuza de către politicienii vremii a lăsat urme și răni adânci în sufletele românilor. Chiar dacă proveneau dintr-o familie cu o lungă tradiție a armelor, după trădarea din 11 februarie 1866, fii familiei Sturdza renunță la această meserie a armelor, chiar dacă și-o doreau încă din copilărie:
“Dragostea și venerația pentru memoria ultimului Domn moldovean erau atât de mari în familia mea, că fratele meu Iancu și cu mine nu am ales meseria armelor, care era cea pe care o doream, fiindcă socoteam că pata Trădării din noaptea de 11 fevruarie 1866 nu fusese încă spălată de pe steagul Oștirii noastre.”, scrie Mihail Sturdza în cartea “România și sfârșitul Europei – Amintiri din Țara pierdută”