Categories: Tradatorii Romaniei

Păcăleală de 1 Aprilie: Iohannis strică prietenia liberală, retrăgând decorația pentru Spitalul din Suceava

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 1 aprilie a.c., decretul privind retragerea decorației conferite Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

“Astfel, în temeiul prevederilor art. 94 lit. b) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, precum și ale Legii nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații, republicată, având în vedere gravele deficiențe în activitate constatate în perioada stării de urgență provocate de pandemia de COVID-19, de natură să anuleze orice rezultate meritorii obținute anterior, Președintele Klaus Iohannis a retras Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 205 din 5 aprilie 2019, Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul administrației prezidențiale

Inaugurarea Ambulatoriului integrat de specialitate al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Foto: presidency.ro

Citește și: (VIDEO) SINISTRU! În 2019 la spitalul de urgență din Suceava, Iohannis: “Sunt convins că veți avea foarte mulți pacienți aici!”

Nota noastră: Ce-i asta bă? Păcăleală de 1 Aprilie? De unde atâta inconsecvență? Păi nu strigați voi cu toate flașnetele din politică și din presă despre cât de mult fainoșag se găsește în fieful pedeleprelor de la Suceava? Cum curge numai lapte și miere de Flutur la Suceava? Acum descoperiți dintr-odată că unele dintre cele mai grave situații pe fondul pandemiei de coronavirus sunt întâlnite tocmai la Suceava și la Arad, două județe subjugate de mult timp de către baronii mafiei portocalii?

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Telefonul din M31

de Maria-Andreea STANCU La 7:10 dimineața nu mă gândeam la România. Mă gândeam doar să…

3 zile ago

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

3 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

3 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

3 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

4 săptămâni ago