“Preoți cu crucea în fruntea Neamului” este o carte de care sufletul românesc avea nevoie, susține profesorul Ion Coja pe blogul său. Într-o societate care a devenit tot mai antagonică, tot mai răzvrătită împotriva reperelor identitare și spirituale românești, un autor român vine dimpotrivă, cu o carte care încearcă să reașeze acele valori tot mai negate în ultimii ani, la înălțimea și respectul pe care acestea îl merită în societatea românească.
“Poate că ne amăgim, dar avem convingerea că este vorba de o carte de care sufletul românesc avea nevoie! Drept care ne gândim la o strategie adecvată intenției de a tipări un număr cât mai mare de exemplare, dintre care, cele mai multe, să fie donate la școli, biserici, biblioteci publice, școli etc.“, a scris pe blogul său profesorul Ion Coja
Încercând să suscite interesul pentru această carte, profesorul Ion Coja a publicat pe blogul său câteva fragmente interesante despre ceea ce au însemnat “preoții cu crucea în fruntea neamului”:
“„A fost un măcel nemaipomenit. Văd și acum o groapă imensă în care mai târziu au fost aruncați soldații noștri morți cu sutele. Gromki se numea acea loclitate. Groapa s-a făcut în spatele bisericii satului care era mare ca o catedrală, bineînțeles că era cu geamurile sparte, ușile rupte, pereții murdari, era batjocorită. Bietul preot al regimentului, părintele Popescu de la Ștefănești de Argeș, Dumnezeu să-l ierte, n-a vrut să plece săracul până nu le-a făcut morților toate rugăciunile. Noi i-am zis: „Hai, părinte, că te iau rușii prizonier!” N-a vrut să plece și l-au luat prizonier, stând ani și ani la ruși. Dar n-a vrut să plece până nu și-a făcut datoria.” (pag. 20)”
„Acolo, unde era biserica, în dreapta erau mormintele ostașilor noștri. Și era un mormînt mai mare decât blocul ăsta în care locuiesc, un mormînt de 30 de metri lungime și 20 metri lățime. Acolo au fost îngropați morții de la divizia 11, 13 și 14. Și preotul Popescu, era din Ștefănești, Argeș, stătea la marginea gropii uriașe și citea rugăciunile și i-am spus: „Hai, părinte, că se văd rușii!” Și el zice: „Domnule doctor, n-am terminat rugăciunile!” (pagina 30-31)