La 8 mai 1477 Ștefan cel Mare trimite o solie la Veneția și la Vatican

La 8 mai 1477 Ștefan cel Mare trimite o solie la Veneția și la Vatican: o solie condusă de Ioan Țamblac expune Senatului Veneției problemele cu care se confrunta Țara Moldovei

În pofida marilor sacrificii făcute, atât din punct de vedere al pierderilor de vieți omenești cât și de ordin economic din partea Țării Moldovei în urma războaielor cu turcii, voievodul Ștefan cel Mare nu a vrut să renunțe la ideea constituirii unei mari alianțe europene împotriva pericolului otoman.

A încercat, însă fără prea mare succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând soli la Vatican, Veneția, Ungaria, Polonia, ba chiar și în Persia.

Una din aceste solii către Veneția și Vatican este trimisă de către Ștefan cel Mare la 8 mai 1477. Solia era condusă de către Ioan Țamblac, un diplomat moldovean rudă cu fostul mitropolit Grigore Țamblac, un bun orator, foarte apreciat de către domnul Moldovei.

Deși mesajul transmis de Ștefan cel Mare prin intermediul lui Ioan Țamblac către Veneția și Vatican era o adevărată pledoarie de ridicare la luptă împotriva presiunii otomane la adresa creștinismului european, domnitorul Moldovei n-a primit din păcate niște reacții concrete din partea Europei occidentale, eșuând în realizarea unei mari alianțe creștine la nivel european.

Redăm un fragment din textul soliei trimise de Ștefan cel Mare la 8 mai 1477 către venețieni, solie condusă de către Ioan Țamblac:

„(…) știu că turcul va veni în vara aceasta iarăși asupra mea, pentru cele două ținuturi, al Chiliei și al Cetății Albe, care le sunt foarte supărătoare. De aceea, vreau să fiu ajutat acum, în această sarcină, căci vremea nu vă îngăduie să faceți o altă pregătire mai largă. Luminăția Voastră trebuie să aibă în vedere că aceste două ținuturi sunt Moldova toată și că Moldova cu aceste ținuturi este un zid pentru Ungaria și pentru Polonia.

Afară de aceasta, eu zic și mai mult, că dacă aceste două cetăți vor fi păstrate, va fi cu putință ca turcii să piardă și Caffa și Chersonesul. Și lucrul ar fi ușor; dar nu mai spun în ce chip s-ar putea face aceasta, ca să nu lungesc scrisoarea. Dacă veți cere, vă voi arăta. (…) Toată nădejdea el și-o pune în Domnia Voastră și cere ajutor de la Domnia Voastră și sprijin de la alți creștini. Și dacă Dumnezeu va vrea ca eu să nu fiu ajutat, din două lucruri unul se va întâmpla: ori această țară va pieri desigur, ori voi fi silit, de nevoie, să mă supun păgânilor. Lucrul acesta, însă, nu-l voi face niciodată, vrând mai bine de o sută de mii de ori moartea, decât aceasta. „