La 12 Mai 1581 a fost înființat Colegiul Iezuit din Cluj

Diploma de fondare a Colegiului Academic din Cluj (n.r. Academia Claudiopolitana Societatis Jesu /  Colegiul Iezuit din Cluj) a fost emisă de regele Ştefan Báthory la Vilnius în data de 12 mai 1581.

Prin diploma semnată de Stephan Bathory, datând din 1581, se stabilea că Academia Claudiopolitană Societatis Jesu in Cluj, avea statut de universitate, cu dreptul de a conferi titlurile universitare sau academice de baccalaureus, magister si doctor.

Accesul românilor la această instituție de învățământ superior din Transilvania era destul de limitat raportat la situația demografică a românilor ardeleni, din cauza condițiilor politice promovate în epoca respectivă, când românii erau considerați ca fiind doar o „populație tolerată”.

Pe lângă segregarea etnică a accesului la învățământ, puținii români ardeleni care reușeau să acceadă în asemenea instituții de învățământ mai erau supuși și unor politici agresive și sistematice de îndoctrinare, în încercarea de a-i face să renunțe la rădăcinile lor, la reperele lor identitare.

Într-o atmosferă multietnică și multiculturală, puținii tineri români ardeleni care aveau acces la acest colegiu, proveniți cu precădere din rândul clasei de mijloc românești, erau încurajați cu abilitate de către iezuiți să-și dilueze pornirile și covingerile identitare, să renunțe la „conservatorism”, în cadrul unei reforme de iluminare în spiritul multiculturalității. În tinerii români astfel modelați, începea încetul cu încetul să nu mai ardă flacăra identității și mai ales a spiritualității românești… Ideile și propaganda făceau mai mult rău decât sabia și salvele de tun de pe câmpurile de bătălie, pentru caracterul identitar și spiritual al poporului român.

Începând cu secolul XVII, de pe băncile acestui colegiu au ieșit din păcate numeroase figuri de marcă și personalități din Transilvania care aveau să lupte împotriva drepturilor identitare și istorice ale românilor ardeleni.

Tot din partea unor personaje ieșite de pe băncile acestui institut de învățământ multietnic și multicultural au venit din păcate și strategiile de dezbinare religioasă a poporului român, rupând prin forță, agresiune, șiretlicuri, minciună și șantaj, din sânul ortodoxiei românești, pe românii care astăzi se regăsesc fără voia lor în rândurile greco-catolicismului românesc.

În lucrarea sa „Uniatismul din Transilvania, încercare de dezbinare a poporului român„, părintele Dumitru Stăniloaie scrie despre mecanismele de dezbinare și strategiile folosite de către propaganda iezuită pentru a produce una dintre samavolniciile care au lăsat răni adânci pentru spiritualitatea poporului român din Ardeal: uniatismul este rezultatul unor lungi și odioase campanii de propagandă, amestecată cu agresiune, corupție, trădare, și mult…. mult efort pentru dezbinarea pe criterii religioase a românilor ardeleni.

Pe lângă niște date cu o simbolistică total nefastă pentru istoria poporului român, precum

• 26 aprilie 1775, când Bucovina este smulsă din trupul Moldovei și anexată de către Imperiul Habsburgic,
• 16 mai 1812, cea mai neagră zi din istoria Basarabiei,
• 28 iunie 1940, ultimatul sovietic prin care ni s-a răpit Basarabia și nordul Bucovinei,
• 30 august 1940, când este smuls Ardealul de Nord prin Dictatul de la Viena,

și toate datele la care s-au petrecut masacrele horthyste din Ardealul de Nord, și această zi de 12 mai 1581 ar trebui să fie o zi de comemorare pentru poporul român, o zi nefastă, care reprezintă apariția unei instituții printre ale cărei misiuni, antiromânismul era la rang de frunte.

„Principii ardeleni erau purtaţi în voinţa lor de calvinizare a poporului român (…) Ajutaţi de iezuiţi, aceştia, lucrând cu mai multă isteţime decât principii calvini, în sensul că n-au ţinut să impună făţiş o altă credinţă poporului, au reuşit să spargă unitatea bisericească a Românilor ardeleni şi să întoarcă din punct de vedere religios privirile unei părţi din ei dinspre sudul Carpaţilor spre un centru exterior, punând capăt minunatului centripetalism
unanim şi total al românismului.”, scria părintele Dumitru Stăniloae în cartea sa „Ortodoxie şi naţionalism”