La data de 21 mai 1821, Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821, a fost arestat în tabăra de la Golești și predat lui Alexandru Ipsilanti. Conducătorii eteriștilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Golești la 21 mai, Tudor a fost ucis de șefii eteriștilor la Târgoviște, în noaptea de 27 spre 28 mai, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor.
La împlinirea a 100 de ani de la moartea Tudor Vladimirescu, ASTRA (n.r. Asociațiunea pentru literatura și cultura poporului român), organizație cultural patriotică înființată în anul 1861, publica un volul special intitulat “Istoria lui Tudor Vladimirescu. Ce trebuie știe poporul despre el”, în care este redat foarte amănunțit și momentul trădării lui Tudor Vladimirescu.
“La 15 mai (n.r. 1821), Tudor părăsi mănăstirea Cotrocenilor, lăsând acolo de pază numai un călugăr bătrân. Bimbașa Sava încă părăsi Bucureștii, așezându-și Arnăuții în mănăstirile din marginea orașului. Toți boierii fugiră la Brașov. Orașul era pustiu. Însuși mitropolitul își părăsi turma, lăsând-o pradă lupilor hămesiți. Peste câteva ceasuri 1000 de turci intră în București, venind de pe drumul Giurgiului.
Tudor nu putea lua drumul Slatinei, fiindcă el nu voia să lupte cu turcii, ci să se retragă la adăposturile lui sigure de la mănăstirile Olteniei, așteptând în liniște schimbarea vremurilor. Își căută deci un alt vad al Oltului pe la Găiești și Pitești.
Pe drum se întâlni, firește, cu cete destrăbălate de eteriști, care prădau, furau, jefuiau și ucideau ziua la amiază. Între oamenii lui Tudor încă erau, care doreau să facă la fel, zicând, precum știm deja: “Acum e vremea să ne îmbogățim; cum au luat alții de la noi, să luăm și noi de la alții.“
Domnul Tudor însă ținea foarte mult, ca oamenii lui să fie cinstiți și să nu prădeze pe nimeni. Jaful eteriștilor era însă cu lipici. Au început să prade și oamenii lui Tudor. Acesta însă nu glumea. Pe care-l afla vinovat cu ceva, îl și omora. Pe drumul de la București până la Golești el omorî 33 de ostași vinovați de prădăciuni, furtișaguri, răpiri și altele ca acestea.
El zicea: “Hoția este o rușine, de care nu te spală nici măcar moartea vitejească. Și nu-mi vine să cred că vreunul ar voi să stea ca hoț înaintea lui Dumnezeu. Nu ne-am sculat, ca să jăfuim pe frații noștri.
Și Turcilor și Rușilor ne-am plâns împotriva acelora, care fură pe țărani, și acuma venim noi să ne arătăm la un fel cu jefuitorii? Cât timp vom asupri pe frații noștri, care vedeți că ne ajută cu merindele și cu căruțele lor, niciodată dreptate nu vom dobândi. Pentru atare fapte vom fi huliți și de Dumnezeu și de oameni. Cine dreptate cere, dreptate să facă. Eu însă vă spun, de se mai plânge un țăran că i s-a furat cel mai mic lucru, sau că i s-a luat cu sila, să știți, că îl ucid pe prădător. “
Mai mult. Tudor făcuse răspunzători pe căpitanii săi pentru jafurile ostașilor. Toți căpitanii au fost învoiți cu porunca aceasta, afară de Oarcă, Cuțui, Urdăreanu și Enescu, care îi spuseseră că a păzi pe ostași de furtișaguri ar însemna a păzi crângul de iepuri. Lucrul acesta îl înfurie atât de mult pe Tudor, încât îl spânzură și pe Urdăreanu, unul dintre cei patru căpitani răsculați împotriva lui.
Spre marea lui nenorocire însă. De împrejurarea aceasta se folosiră dușmanii lui neîmpăcați Machedonschi, Prodan, Jordachi Olimpiotul și alți streini să ațâțe pe căpitani și pe panduri împotriva lui zicându-le: “Vite încălțate! N-aveți sânge în vine? Suferiți să vă ucidă pentru o trâmbă de pânză? Credeți că puteți da seama pandurilor voștri pentru ce s-a petrecut?”
Uneltirile dușmane au prins. Căpitanii toți strigară: “Nu-l mai voim pe Domnul Tudor! Voim pe Hagi Prodan și pe Machedonschi!”
S-a întâmplat ceea ce se așteptase Tudor: grecii îl prinseră în cursă. Nu se așteptase însă, ca tocmai Oltenii lui să-l ducă în cursă. La plecare a dat tunarului său credincios, Calețeanu, sabia și inelul, zicând: “De ne-om revedea, mi-o dai înapoi; de nu, ține-o în amintirea prieteniei mele. Ia și inelul acesta pe care-l am de la părinți.”
(…) De la Golești Tudor fu dus la Târgoviște, peste Pitești și Câmpulung. În Târgoviște a fost pus călare pe o mârțoagă. Picioarele lui, în scările de lemn, erau legate cu un lanț pe sub pântecele calului. Aici avea să-i fie locul de osândă. Într-o fântână părăsită, la marginea orașului, sub dealul pe care e zidită mănăstirea Dealului cu capul lui Mihai-Viteazul, a fost aruncat trupul lui, ciopârțit de iataganele Grecilor: Orfano, Cavaleropulo și Garnovschi, la ceasurile când numai tâlharii fac isprăvi. Așa a pierit Domnul Tudor din Vladimiri.”