La 12 mai 1909 se năștea sociologul român Anton Golopenția, încă un erou care a sfârșit în temnițele bolșevice
La 26 Mai 1951 murea în închisoarea Văcărești sociologul român Anton Golopenția, unul dintre eroii uitați ai neamului românesc.
În anii ’40, acesta a efectuat cercetări în regiunile Harkov și Donețk ale Ucrainei de astăzi, pentru identificarea românilor de la Est de Bug.
Activitatea și preocupările sale nu au fost pe placul sovieticilor, astfel că este arestat din motive politice la 16 ianuarie 1950 și moare un an și jumătate mai târziu în penitenciarul Văcărești.
“Anton Golopenția a intrat în vizorul Securității oarecum indirect, din cauza unor răfuieli interne ale partidului comunist. El este unul din cei care a fost arestat de Securitate și anchetat… n-a apucat să fie judecat, în dosarul legat de Lucrețiu Pătrășcaniu. Poate că elementul decisiv care a dus la păstrarea sa în arestul Securității până la moarte, a fost faptul că Securitatea a descoperit un manuscris în care Anton Golopenția făcea o predicție cu privire la viitorul României comuniste”, a spus sociologul Ionuț Butoi într-o emisiune Universul Credinței dedicată comemorării sociologului român
Anton Golopenția a fost unul dintre ucenicii profesorului Dimitrie Gusti, colaborând cu acesta la elaborarea de studii de sociologie și filozofie.
“Venit la București la studii (n.r. Anton Golopenția), în 1927, studiază dreptul și filozofia, și va veni în contact cu seminariile profesorului Gusti. Din acest moment el este cucerit, este câștigat de ideile profesorului Gusti și de sociologie ca atare, și de funcția pe care o poate îndeplini sociologia în viața și în cultura românească.”, spunea Sanda Golopenția, prof. emerit la Universitatea Brovn din SUA, fiica lui Anton Golopenția, într-o emisiune Universul Credinței dedicată comemorării sociologului român
“Trebuie să ne vedem ţara între alte ţări… şi să ne acceptam misiunea cu inima pătimaş sfâşiată de grija ei… Să ne întoarcem la temele primordiale ale vieţii noastre de oameni din neamul românesc, disciplinaţi, severi şi răbdători… Fiecare din noi îşi are partea lui de răspundere.”, spunea Anton Golopenția
“Într-una dintre declarațiile sale el spune (n.r. Anton Golopenția) că “mă obișnuiesc și cu ideea morții”. (…) În fraza asta este cuprinsă întreaga lui natură. Nu cerea prea mult pentru el, cerea un singur lucru, să-i fie dat voie să lucreze util pentru cei din jurul lui…”, spunea Sanda Golopenția, prof. emerit la Universitatea Brovn din SUA, fiica lui Anton Golopenția, într-o emisiune Universul Credinței dedicată comemorării sociologului român
Noi, Partidul Glasul Neamului, sărbătorim astăzi, 8 decembrie 2025, faptul că prin referendumul național din…
5 Decembrie 1944 - La FÂNAŢE în jud. Mureş, 5-7 decembrie 1944: grăniceri unguri alături…
1 Decembrie este Ziua Națională a României și este important să amintim și să evidențiem…
Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…
În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…
de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…
Leave a Comment