Grupul de partizani anticomuniști români din Bucovina ce a acționat în perioada 1949-1955 a purtat numele liderului acestuia, Gavril Vatamaniuc. Dat afară în anul 1948 din cadrul jandarmeriei după ce intră într-un conflict ideologic cu locțiitorul politic, sergentul major de jandarmerie Gavril Vatamaniuc din Constanța, nimeni altul decât fratele partizanului Ion Vatamaniuc (1903-1992), ajunge rapid în atenția Securității și este pus sub urmărire.
Așteptându-se să fie oricând arestat, Gavril Vatamaniuc se refugiază la sfârșitul lunii noiembrie a anului 1949 în pădurile din zona Suceviței, în județul Suceava. În acele păduri își construiește un adăpost rudimentar, unde primea din când în când alimente din partea familiei. Peste un an de zile i se alătură alți membri, aceștia aducând cu dânșii însă și arme.
În ciuda faptului că Securitatea reușise să-și infiltreze informatori printre angajații ocolului silvic, majoritatea dintre aceștia au ajuns să-i ajute pe partizani, aducându-le mâncare și oferindu-le informații importante.
Grupul de partizani Gavril Vatamaniuc s-a limitat mai curând la acțiuni de autoapărare, încercări de a contracara propaganda comunistă și la încercări a-i convinge pe muncitorii forestieri de necesitatea luptei împotriva comunismului.
Peste patru ani, în anul 1954, li se alătură și Vasile Motrescu, care venise tocmai din Munții Făgăraș. La începutul anului 1955, cu ajutorul unui pădurar, trupele de securitate le descoperă ascunzătoarea și năvălesc peste ei, în timp ce în ascunzătoare se găseau doar Motrescu și Vatamaniuc. Au loc câteva schimburi de focuri, din care scapă ambii partizani, însă aceștia în încercarea lor de a scăpa împușcă trei soldați și un câine (n.r. (Ion Popescu, Gheorghe Dumitrache, Mihai Vălimăreanu și câinele său, Afumatu).
La 18 octombrie 1955, după ce Securitatea obține prin constrângerea lui Vasile Marciuc informații despre locația lui Gavril Vatamaniuc, acesta este arestat în satul Voievodeasa.
La 30 iulie 1956, Gavril Vatamaniuc este judecat și condamnat la muncă silnică pe viață. Efectuează opt ani grei de închisoare în temnițele comuniste, după care este eliberat în anul 1964. La bătrânețe s-a stabilit la Frasin, un mic oraș din județul Suceava. A decedat la 29 februarie 2012, lăsând în urma sa unele dintre cele mai complete și mai amănunțite mărturii despre perioada rezistenței anticomuniste din munții României.
