Florin Palas merge înainte, în pofida tuturor vrăjmașilor! Cu Dumnezeu înainte!

Florin Palas merge înainte, în pofida tuturor vrăjmașilor! Cu Dumnezeu înainte!

Contul Florin Palas a fost șters definitiv de Facebook de cenzura bolșevică a standardelor comunității. Nu a fost un simplu “cont”, ci o întreagă Mărturisire! Menținerea vie a Memoriei Sfinților Mărturisitori din închisorile comuniste si luptătorilor din munți dă acestui popor, ce se vrea a fi smintit, un exemplu de Demnitate și Nemurire românească.

Aceasta a fost fapta camaradului meu, Florin Palas, care a fost pedepsită de politica cenzorilor. Ultima lui postare, la fel ca altele, în care povestea despre Petre Țuțea si Prințul Ghica a avut într-o oră peste 150 distribuiri. ”Prea” mult! Florin scria acolo că în ciuda prevestirilor comunistilor ce spuneau că deținuții politici sunt rău văzuți de poporul român, cei doi mari români, proaspăt eliberați din închisoare, au fost cu multă căldură primiți de oamenii întălniți în cale.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


libris.ro

Nu este cred întâmplător că aici au decis să-l șteargă pe Florin. Era prea mult să se afle că întreaga propagandă bolsevică de atunci, revărsată asupra românilor a eșuat. Era prea mult să se afle că actuala propagandă va putea eșua si ea. Cei care implementează (vorba lui Petre Roman din anii 90) acum standardele comunității comuniste sunt urmașii ideologici ai politrucilor din acea perioadă cruntă.

Ei sunt cei care vor să ne punem botnița-pumn la gură, care nu vor să gândim si să ne Gândim la cei care-au luptat pentru Libertate. Se vrea să se șteargă din fața noastră orice model de rezistență națională, orice exemplu de Luptă, de Credință, de Jertfă.

Nu mai avem voie să pomenim numele românilor Aspazia Oțel Petrescu, Petre Țuțea, Nae Ionescu, Gavrilă Ogoranu, Mircea Vulcănescu, Justin Pârvu, Vasile Motrescu, Alexandru Ghica, iar de altele nici nu mai vorbesc, căci oricum ne lipesc etichete de extremisti, de prea de dreapta si așa mai departe. Păi măi bolșevicilor, acesti oameni ai Istoriei Naționale au distrus România? Ei sau voi, care-ați vândut la propriu această Țară? Din cauza lor suntem la coada Europei, sau din cauza voastră?

Să revii Florine, să le spui din nou oamenilor ce a însemnat Mihai Eminescu, Generația Interbelică, Mărturisitorii din închisori, luptătorii din munți! Revino cu Istoria noastră românească ce a răpus prin Duhul ei imperii, ce pășește cu Opincile Țăranilor peste ruinele acestora, făcând drumuri călăuzitoare pentru poporul nostru drag.
Istoria se va preda si aici. Nimic nu ne va opri, orice lovitură primită ne va întări. Profesorii vor ieși în Agora.
Doamne ajută!

Autor: Mihai Tîrnoveanu

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Mihai Tirnoveanu

DoctorPreședintele Asociației Calea NeamuluiVicepreședintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Lasă un răspuns

Next Post

Gabriel Apreutesei, candidat la primăria Tomești: "Mi-au plagiat programul politic"

mar aug. 4 , 2020
Printre cele 16 puncte prin care jurnalistul Gabriel Apreutesei își anunța candidatura la primăria Comunei Tomești se numără fix măsurile pe care le ia acum primăria respectivei comune. În programul politic al lui Gabriel Apreutesei, la punctele 10 și 11, se regăsesc fix ultimele măsuri anunțate public acum câteva zile […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News