26 August 1826: Ultima execuție publică la București

„26 August 1826: Ultima execuție publică la București: Ghiță Cuțui și Simion sunt spânzurați la capul Podului Târgului de Afară, pentru că, împreună cu alte persoane, s-au răzvrătit împotriva domniei. A doua zi, trei dintre tovarășii lui Cuțui sunt plimbați „cu pieile goale” prin târg și bătuți, după care vor fi trimiși la ocnă. Pedeapsa cu moartea va fi desființată de Regulamentul Organic, în iulie 1831.”

Asasinarea lui Tudor Vladimirescu n-a însemnat și încetarea luptei împotriva domniilor fanariote din Țara Românească. Unii dintre căpitanii de panduri ai lui Tudor, Gheorghe Cuţui și Simion Mehedinţeanu, refugiați temporar după moartea sa dincolo de hotarele Țării Românești, au reorganizat trupele de panduri, regrupându-le și formând o nouă mișcare revoluționară.

Munca de regrupare a cetelor de panduri le-au luat lui Gheorghe Cuţui și Simion Mehedinţeanu nu mai puțin de 4-5 ani, aceștia reușind să reorganizeze o bună parte din fosta armată a lui Tudor Vladimirescu.

După moartea lui Tudor, abuzurile din partea turcilor intrați în 1821 în Principatele Române au început să se mărească treptat la adresa locuitorilor din Țăra Românească și din Moldova, jaful, violurile și distrugerile tot mai numeroase provocate de turci stârnind o reacție extrem de ostilă din partea populației autohtone la adresa Imperiului Otoman.

Descoperind un vid uriaș de putere și nici măcar cea mai mică urmă de autoritate administrativă după moartea lui Tudor Vladimirescu, turcii au instaurat un regim militarizat, concretizat prin teroare, crime, violuri și abuzuri la adresa populației băștinașe.

În paralel, din 1822 până în 1825, boierimea care susținea domniile fanariote împreună cu reprezentanții domniei, au continuat acțiunile de lichidare a revoluției și de înlăturare a consecințelor ei. Sub pretextul înlăturării urmărilor Revoluției de la 1821, boierimea și reprezentanții domniei impuneau biruri și taxe extrem de împovărătoare la adresa populației.

„Săracii locuitori ai pămîntului rumânesc, negrii, livizi, arşi de soare, legaţi de pământul sărac pe care îl scormonesc şi îl frămîntă cu îndărâdnică încăpăţânare, retraşi noaplea în vizuinele lor unde se hrănesc cu o coajă de pîine, apă, şi rădăcini… ”

„Neplatnicii sunt ţinuti cu ochii în soare, aşternuţi la pământ cu o bârnă mare şi grea pusă pe pântece, spânzuraţi cu capul în jos, închişi şi afumaţi cu ardei în coşariul de vite, lăcuind în bordeie subterestre, unde intrând cineva nu are a vedea decât o altă gaură numai în pământ, încât poate încăpea cu nevasta şi copii în jurul vetrei, fără măcar căldare de făcut mămăliga”.

Foştii căpitani ai lui Tudor Vladimirescu, Simion Mehedinţeanu, biv-veil isprăvnicelul moşiei Podul-Grosului din județul Mehedinţi şi Ghiţă Cuţui, slujitor de plasă în comuna Broşteni din acelaşi judeţ, au încercat să ridice din nou la luptă masele populare împotriva domniei fanariote.

Urmând strategia lui Tudor Vladimirescu, foștii săi căpitani căutau să ocupe poziții bine fortificate, organizându-și cartierul general într-o mănăstire pe care au început s-o întărească pentru apărare, în așteparea unui potențial asediu din partea arnăuților domnești.

„Un oarecare Simion Mehedințeanu şi ortacul său Cuţui Ghiţă, care fuseseră pe vremea lui Tudor Vladimirescu cei mai buni căpitani ai acestuia, însoţiţi de o ceată de tovarăși fideli, au intrat în Ţara Românească cu intenţia de a produce o răscoală asemănătoare cu aceea pe care o ridicase Tudor Vladimirescu în anul 1821”, scria polcovnicul rus I.P. Liprandi într-o scrisoare din iulie 1826 adresată țarului Alexandru I

Din cauza lipsei de tact politic și a unei strategii militare deficitare, cu o logistică precară și cu un efectiv militar redus, supuși unui asediu între zidurile mănăstirii Topolnița din partea arnăuților domnești, foștii căpitani ai lui Tudor Vladimirescu, Ghiță Cuțui și Simion Mehendințeanu, sunt în cele din urmă arestați și executați prin spânzurare.

Pe la sfârșitul lunii august 1826 au fost judecaţi decătre Divanul domnesc și condamnaţi Ia moarte prin spânzurătoare spre a se da prin aceasta ,,pildă altor asemenea lor”. Aceasta a fost ultima execuție publică la București: Ghiță Cuțui și Simion Mehedințeanu sunt spânzurați la capul Podului Târgului de Afară, pentru că, împreună cu alte persoane, s-au răzvrătit împotriva domniei.