Categories: Calea Neamului

Naționalismul românesc se ridică purtând pe umeri Crucea Mântuitorului Iisus Hristos!

Naționalismul românesc se ridică purtând pe umeri Crucea Mântuitorului Iisus Hristos! Doar prin acest Semn vom Birui, NU cu echerul si compasul masoneriei! Asistăm de ceva vreme încoace, la cea mai amplă acțiune de intoxicare a zonei naționaliste românești, de deturnare și irosire a energiilor ei.

Vectorul principal vizibil este Călin Georgescu, fost președinte al Clubului de la Roma pentru Europa, una dintre cele mai influente organizații masonice. Georgescu nu a părăsit Clubul. Se știe că din masonerie, mai ales la un asemenea nivel, nu intri și mai ales nu ieși când vrei, așa cum ai ieși dintr-un partid sau dintr-o asociație oarecare.

În masonerie nu sunt permise jocurile duble, decât dacă ți se dă misiunea să joci dublu, si atunci ai voie să spui orice incorectitudine politică pentru care alții ar fi cenzurați în secunda următoare; i se permite să spună, tocmai pentru a se legitima si a se face ”credibil”.

Pionii vocali, unii de bună credință dar neinformați (nu prea au scuză) alții constienti de rol, alții cu un anumit renume de profesionisti, membri la rândul lor în Clubul de la Roma, au deasemenea rolul legitimării lui Georgescu pe aria nationalistă si patriotică. Oamenii entuziasmați de pe Fb. care răspândesc această propagandă, neavând timp să analizeze în profunzime mesajul, întregesc legitimarea. Această misiune a primit-o mai sus numitul domn, inclusiv pe domeniul politic.

Aceasta este opinia si convingerea mea. Masoneria este o organizație prin definiție internaționalistă, globalistă cum se spune acum, iar Călin Georgescu are acum misiunea să joace cartea naționalistă, să coopteze și să subordoneze cât mai multe energii, entități, oameni, din mediul naționalist si patriotic.

Scopul principal este controlul unei arii cât mai extinse din acest segment, ”ținerea lui în frâu”, blocarea unor eventuale expresii politice autentic naționaliste și, nu în cele din urmă, compromiterea și batjocorirea doctrinei naționale, doctrină cu o uriașă tradiție în spațiul românesc.

El caută să se ”legitimeze” în noile haine, care oricum nu-i vin natural. Se comportă destul de stângaci, se vede că joacă un rol. E făcut, nu născut. Vorbește laudativ, cu un limbaj specific francmasoneriei, chiar despre o parte a liderilor mișcării naționaliste interbelice, numindu-l pe unul dintre acestia, ,,iluminat”, făcând uitat un fapt esențial, anume că aceștia au luptat împotriva ateismului masonic și au avut de pătimit pentru aceasta.

Georgescu face ”apel” și la simbolul naționalismului românesc, Mihai Eminescu, care, la rândul său, a fost un adversar redutabil al principiilor acestei organizații oculte. Marii naționaliști se răsucesc în mormânt!

Pe lângă legitimarea produsă prin simpla pomenire ”laudativă” a acestor mari români, Călin Georgescu mai comite ceva: batjocorirea imagologică a Naționalismului, răsturnarea Sensurilor prin profanarea lor. Acesta urmează ”rețeta” lui Dughin, care ”laudă” și el vârfuri ale elitei naționaliste românești, deși pentru aproape orice român este cât se poate de clar că aceia au luptat până la moarte împotriva expansiunii rusești.

Făcând o mică paranteză, menționez faptul că Iurie Roșca, trădătorul de la Chișinău, spunea despre Călin Georgescu că ,,este o gură de aer curat”, probabil inspirată de al lui ,,plămân rusesc” iar Mircea Malița, vechi combatant si el pe linie rusească, a fost inițiatorul întâlnirii anuale a Clubului de la Roma de la Bucuresti, din octombrie 2012.

Clubul de la Roma își propune să realizeze o ”conștiință globală” cu o ”biserică unică” într-o ”comunitate globală”. Asadar cum te poți înscrie în paradigma naționalistă când tu provii dintr-o asemenea organizație? Comanda în masonerie este suprastatală, vine din exteriorul statului național si servește în primul rând interesele proprii.

Reamintim că Biserica Ortodoxă Română a condamnat oficial masoneria prin hotărârea Sfântului Sinod din 1937 (,,Biserica osândeşte Francmasoneria ca doctrină, ca organizaţie şi ca metodă de lucru ocultă”), poziție reiterată în anul 2014 prin vocea Părintelui Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române („Poziţia Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe din 1937 cu privire la masonerie este astăzi neschimbată”).

Sunt voci care afirmă că domnul Călin Georgescu ar fi condus de fapt o organizație cu nume asemănător Clubului de la Roma și că nu are nicio tangență cu masoneria. Fals. În octombrie 2012 a avut loc la Bucuresti reuniunea anuală a Adunarii Generale a Clubului de la Roma, gazduită de Banca Natională a României (BNR), iar la dezbateri au participat guvernatorul Mugur Isărescu (de asemenea membru marcant al Clubului) și câțiva din „greii” Clubului – Dennis Meadows, Jorgen Randers, Robert Peccei și, bineînțeles, Călin Georgescu.

Din păcate, așa cum spuneam la început, pe Călin Georgescu nu-l găsim doar la BNR si-n cercurile înalte de la ONU sau ale Clubului de la Roma, acolo unde chiar este de-al casei, ci și în diferite zone ce se revendică de la Doctrina Națională, fiind ”adoptat” cu un uimitor entuziasm.

Acești oameni nu stiu care este adevărata matcă a lui? Nu sunt conștienți că, așa cum spunea Doamna Aspazia Oțel Petrescu, dacă pui un măr stricat într-un car cu mere bune, cel rău le strică si pe cele bune? Ce folos aduce Călin Georgescu Naționalismului Românesc? Doctrină? Nu, Naționalismul are deja Doctrină, a făcut-o Mihai Eminescu și Generația Interbelică prin marii si adevărații ei intelectuali. Fapte? Unde sunt, nu le vedem.

Cuvinte ce sună pompos si promisiuni? De acestea suntem sătui. În schimb a reusit datorită unui aparat propagandistic bine pus la punct, să smintească destul de mulți oameni de bună credință de altfel, care spre exemplu îmi trimit și mie puzderie de mesaje cu filmulețe sau citate din Călin Georgescu, ”salvatorul” României, care a descoperit apa caldă, hrana si energia. Ce noroc pe capul nostru! Hai să-l luăm acasă la noi! Nu-i dăm și un costum popular, să se integreze mai bine?

Lăsând momentul de glumă amară la o parte, amintesc spusele unui adevărat naționalist, unui mare român, creator de Doctrină Națională, Nae Ionescu: cu dușmanii de ieri ai naționalismului nu e împăcare posibilă, aceasta este si opinia mea!

Autor: Mihai Tîrnoveanu

Mihai Tirnoveanu

Doctor Președintele Asociației Calea Neamului Vicepreședintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Leave a Comment

Recent Posts

16 Mai 1600 – Mihai Viteazul ia Cetatea Suceava fără niciun fel de luptă, pur și simplu i se deschid porțile cetății

Sub spectrul unei iminente reveniri a lui Sigismund Báthory cu scopul de a recuceri Transilvania…

10 ore ago

Cu se se mai laudă USR-iștii: propunerea legislativă privind dreptul la avort a primit raport de adoptare

Oana Cambera, deputat neafiliat, fostă USR și PLUS, acum ajunsă vicepreședinte la partidul Reper, se…

17 ore ago

Militarii rezerviști cer printr-o petiție actualizarea soldelor de grad!

Gradul militar același și totuși diferit !? Militarii în activitate, în rezervă sau retragere și-au…

23 de ore ago

Cristina POBIRCI, o gorjeancă talentată!

Cristina POBIRCI: Sunt din Părău de Pripor și totul a început la varsta de 6 ani…

23 de ore ago

Prim ministrul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat

Prim ministrul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat în localitatea Handlová, în fața Casei de…

24 de ore ago

Pagina de Facebook a singurului cotidian românesc din Carei, furată de hackeri

De ani buni, Buletin de Carei este singurul cotidian românesc independent din zonă care încă…

o zi ago