O statistică a anului 2019 arată că „26 de oameni au tot atâția bani cât alți 3,8 miliarde de pământeni”, confirmând astfel cât de obiectivă este atitudinea capitalismului față de restul planetei. O știre îmbucurătoare totuși pentru noi! România se numără printre țările în care echilibrul social este menținut, în ciuda celor 29 de ani de „democrație europeană”. Aproximativ 24% din populația țării trăiesc la limita sărăciei. Restul sunt salariați ai sectorului bugetar și privat. Încă nu e foarte rău pentru țara noastră! Ce poate înrăutăți situația pentru următoarea generație, este mediocritatea reprezentanților culturii și educației din România. Zic asta deoarece, neobservabil și discret, peste 75% din absolvenții cu studii superioare sunt „idioți cu diplome”! Ca de mii de ani, istoria a scos la iveală efectele unui astfel de sistem, nu și cauza! Nu investițiile în infrastructură sunt prioritatea națională, deoarece ele au o aplicabilitate sporită și practică, ci preocuparea de mediul universitar, mereu „umilit” de semidocții din fruntea instituțiilor centrale și locale. Majoritatea personalului didactic sunt produsul „apelului de seară al partidului”, întocmai ca acum peste 40 ani. Abia 25% din absolvenții de facultăți reușesc să se angajeze în domeniul studiat din universități. E mai mult decât jalnic! Deci, pentru cine și pentru ce luptăm?
Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…
În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…
de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…
Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…
La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…
NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…
Leave a Comment