Discursul lui Mihail Kogălniceanu cu ocazia alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei: “Prin înălţarea ta pre tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română”

Discursul lui Mihail Kogălniceanu cu ocazia alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei: “Prin înălţarea ta pre tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română”

Remarcabil om politic, avocat, istoric și publicist român, Mihail Kogălniceanu rostea cu ocazia alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei, următorul discurs:

“După 154 ani de dureri, de umiliri şi de degradare naţională, Moldova a reintrat în vechiul ei drept, consfinţit prin capitulaţiile sale, dreptul de a-şi alege pre capul său, pre domnul. Prin înălţarea ta pre tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română… Alegându-te pre tine domn în ţara noastră, noi am vroit să arătăm lumei ceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă, om nou….Fă dar ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate,împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşeasca frăţie…Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul! Fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria Ta, ca domn, fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu aceia pentru care mai toţi domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi. Nu uita că dacă cincizeci de deputaţi te-au ales domn, însă ai să domneşti peste două milioane de oameni!””

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net
La 25 noiembrie 1843 Mihail Kogălniceanu rostea memorabilul "Cuvânt de deschidere al celui dintâi curs de istorie națională" la Academia Mihăileană din Iași, în care definește istoria și rolul ei în cristalizarea conștiinței naționale
La 25 noiembrie 1843 Mihail Kogălniceanu rostea memorabilul “Cuvânt de deschidere al celui dintâi curs de istorie națională” la Academia Mihăileană din Iași, în care definește istoria și rolul ei în cristalizarea conștiinței naționale

Citește și: La 25 noiembrie 1843 Mihail Kogălniceanu rostea memorabilul “Cuvânt de deschidere al celui dintâi curs de istorie națională” la Academia Mihăileană din Iași, în care definește istoria și rolul ei în cristalizarea conștiinței naționale

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Hărnicia și lenea, Patriotismul și delăsarea: de ce n-au fost prezenți anumiți parlamentari ieșeni la manifestările de pe 24 ianuarie?

lun ian. 25 , 2021
Hora Unirii a fost jucată la Iași în ciuda faptului că oficialitățile și-ar fi dorit ca această sărbătoare națională să rămână una ștearsă, fadă, fără sare și piper, fără simțire, fără o adevărată Unire a Românilor. ( vezi VIDEO) Deși au crezut că anul acesta vor avea parte de niște […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News