Pe 3 martie 2021 s-au împlinit 117 ani de la nașterea lui Mircea Vulcănescu, una dintre cele mai mari lumini ale culturii românești: filosoful, scriitorul și sociologul Mircea Vulcănescu. Și doar cu o săptămână și ceva în urmă, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, intervievat de publicația G4Media, anunța demararea procedurilor legale în vederea desființării bustului lui Mircea Vulcănescu amplasat în Piața Sfântul Ștefan de pe teritoriul acestui sector bucureștean.
Publicația G4Media a inițiat o anchetă de presă pe tema străzilor purtătoare de nume ale unor personalități considerate de Institutul Elie Wiesel drept fasciști sau colaboraționiști ai fascismului, motiv pentru care în 2017 a încercat înlăturarea acestor simboluri marcante ale culturii române. Fără rezultat însă, deoarece mobilizarea societății civile și a oamenilor de cultură a fost exemplară. Iată însă că tema este reluată, de astă dată prin mass-media, chiar dacă în spatele demersului se află, desigur, același funest institut. Nu vom stărui aici în a evoca complexa sa personalitate, colosala operă științifică și literară, ori carera impresionantă, și nici serviciile uriașe aduse țării în calitatea sa de tehnician finanțist în guvernul dfintre 1941 și 1944. Ne vom mărgini doar să subliniem încă o dată faptul că acea condamnare a lui Mircea Vulcănescu, în procesul celui de-al doilea lot al guvernării antonesciene, din 1946, se înscrie de fapt în ampla campanie a ocupantului sovietic de a neutraliza elitele neamului românesc. Evident, cu scopul eliminarea oricărei posibilități de rezistență și întăririi dominației asupra țării ocupate. Vulcănescu a fost deci victima unui program de neutralizare a coloanei vertebrale a României. Iar Tribunalele Poporului, care au judecat acele procese, nu au fost altceva decât forme hibride și nelegitime de justiție, încropite de ocupantul sovietic cu încălcarea celor mai elementare principii de drept.Asupra ilegitimității acestor instanțe de ocupație, cred că e inutil să insistăm. Ceea ce este important la Mircea Vulcănescu, pe lângă contribuția sa culturală și spirituală deosebită, este că, deținut în penitenciarul Aiud și supus unui exterminator regim de izolare, și-a sacrificat viața unui tânăr, așezându-se el însuși pe cimentul rece al celulei pentru a-l proteja pe colegul de suferință. Moartea sa, la 28 octombrie 1952, a fost precedată de acel îndemn lăsat generațiilor viitoare, veritabilă pildă de mucenicie creștină: „Să nu ne răzbunați!”.
De aceea, noi credem că Mircea Vulcănescu este un martir al credinței creștine. Și, în aceste momente când din nou se pune în discuție înlăturarea bustului său, strigăm cu toții, după cum e la modă în astfel de campanii: „Și eu sunt Mircea Vulcănescu!” Pentru că, de azi și până când Primarul Sectorului 2 va renunța la reprobabilul său demers, “Mircea Vulcănescu suntem toți!”
Semnat:
- Fundația Ion Gavrilă Ogoranu
- EURO EDUCATION FEDERATION