“La data de 25 martie 1941 biserica ortodoxă din Satu Mare a sfârșit devastată de trupele maghiare, dezlănțuite cu o furie de nestăvilit împotriva obiectelor de cult, a icoanelor, a veșmintelor preoțești, a picturilor murale. Sesizările făcute de către Rusu Teodor, administrator protopopesc, în legătură cu acest dezastru, au schițat tiparul perfect al “teroristului invadator“, cu trăsături criminale imuabile și cu porniri atavice de distrugător în serie.
După devastarea din clădirea din strada Arpad nr. 1, sediul protopopului ortodox, Rusu Teodor a putut recupera câteva veșminte și icoane aruncate pe jos. Această clădire a fost primită de BOR de la Căile Ferate Române în perioada interbelică” ( Țara Oașului în memoria documentelor, volumul I, de Emanuil Rus și Adrian Rezeanu).
“Multe din cărțile de ritual din biblioteca corală și parohială, precum și icoanele argintate au fost furate sau duse prin pivnițe, pe urmă au fost arse sau vândute ca hârtie de pachețel pe la prăvălii” (SSI; 67/1941; 32)
Protopopul Ioan Rujdea a prins noaptea un hoț maghiar urcat pe o scară pe zidul bisericii să fure burlanele de aramă.
“Niște trecători voind să-l prindă, au intervenit niște soldați maghiari care le-au spus să-i dea drumul și să-l lase în pace căci și așa biserica aceea era valahă (olah templan)”