La 19 aprilie 1849 s-a semnat Convenția ruso-turcă de la Balta Liman

Convenția (Tratatul) de la Balta-Liman de la 19 aprilie 1849 (n.r. sn 1 mai 1849) reprezintă o înțelegere semnată între Imperiul Țarist și Imperiul Otoman, prin intermediul căreia se reglementau situațiile de ordin politic din cele două Principate Dunărene.

Semnarea acestei convenții de către reprezentanții celor două imperii prezente în spațiul Principatelor Dunărene și interesate reciproc pentru a-și păstra zona de influență asupra principatelor, a fost urmare a înăbușirii revoluțiilor pașoptiste.

Principatele Române, atât Moldova cât și Țara Românească erau reconfirmate ca state aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman, dar sub protectorat țarist (stabilit prin Regulamentul Organic în 1831-1832).

Paradoxal, deși Imperiul Otoman slăbea văzând cu ochii, deteriorându-și atât puterea militară cât și cea și economică , aflându-se în cel mai mare declin din toată istoria sa, prin această convenție semnată cu Imperiul Țarist își creștea influența în Principatele Române. Domnitorii nu mai puteau fi numiți pe viață de către sfaturile boierești, ci erau numiți de Înalta Poartă pentru un termen de șapte ani.

După înăbușirea revoluțiilor pașoptiste din Principatele Dunărene, semnarea Convenției de la Balta-Liman din 1849 ducea la numirea lui Barbu Dimitrie Știrbei ca domnitor al Țării Românești și a lui Grigore Alexandru Ghica ca domnitor al Moldovei. În vreme ce în Țara Românească Barbu Dimitrie Știrbei era descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu, în Moldova, Grigore Alexandru Ghica era fiul marelui logofăt Alexandru Constantin Ghica (Alecu).

Surprinzătoare a fost numirea lui Grigore Alexandru Ghica ca domnitor pe șapte ani în Moldova, după ce acesta a luat parte la mișcarea moldovenească din 1848 contra rudei sale Mihail Sturdza.