IICCMER, o instituție eșuată într-un stat eșuat

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc” (IICCMER) este o instituție a statului, înființată în decembrie 2005, cu obiective și misiuni de cercetare mai speciale, care, de-a lungul anilor, și-a dovedit și justificat în mare măsură menirea.

Aflată în subordinea directă a Guvernului, la început de ianuarie 2020, printr-o nechibzuită măsură politico-administrativă impusă peste capul primului-ministru de la acea vreme dar cu iscălitura lui, instituția a fost pricopsită cu o isprăvniceasă de coloratură nedefinită, lipsită de orice dar și har, setată să stârnească antipatia și lehamitea tuturor.

Începând de atunci, institutul a fost despuiat cam de toate activitățile reprezentative care îi marcau și motivau prezența și rostul în societate, căzând brusc într-o suspectă letargie, mimând sporadic inițierea unor așa-zise „proiecte” trâmbițate cu mare pompă dar condamnate de la început eșecului, ce au dus în timp către niciunde și de care nimeni nu a mai auzit aproape nimic.

Astăzi, numita entitate, beneficiară a unei administrații științifice care și-a dovedit și exersat multiplele neputințe și incapacități, a ajuns în situația să mai ofere doar o denumire lungă, imprimată pe un antet și pe tabla ce străjuiește ușa de intrare, devenind lipsită de conținut practic și util, uitată și ocolită de lume, decăzută din standardele ce reușise să le impună la un moment dat în domeniul său de excelență, neimplicată în aproape nimic interesant și eficient, comparată de unii prin similitudine cu o persoană repauzată, dar totuși păstrată în nomenclatorul instituțiilor guvernamentale.

Memoria, ca ultimă formă a justiției umane, nu poate răbda și tolera la nesfârșit ingerințele și păcatele unor semeni cu aură falsă și suflet vândut, care, din interese personale și de altă natură, au reușit să aducă numai deșertăciune și să împingă spre mormânt această instituție ce s-a îndepărtat de la obiectivele sale primare. Știm că toate lucrurile de pe lumea asta sunt până la urmă într-o necurmată frământare.

Ca urmare, nădăjduim să apară un „Arhanghel al Dreptății”, luminat la cap și deschis la suflet, care să vadă și să recunoască păcatul înfăptuit și să purceadă la îndepărtarea necuratului, la repararea stricăciunilor și la refacerea și recâștigarea imaginii publice pentru această instituție, năpăstuită din vini omenești. Nu de alta, dar prin mediile cunoscătoare se vorbește că această organizație de stat a devenit acum „Institutul de Uitare a Crimelor Comunismului”. Cum viața merge înainte și roata timpului se învârte, știm că ce este rău va pieri iar ce a fost bun va mai fi și ce s-a făcut se va mai face. Doamne ajută!

Gheorghe Petrov / MAGAZIN CRITIC