Categories: EducațieȘtiri

“MAREA UNIRE, din perspectiva învățământului artistic gorjean” – un proiect educațional organizat de ISJ – Gorj, Cercul profesorilor de istorie și Liceul de Arte “C-tin Brăiloiu”, Târgu-Jiu

Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român anul finalizării unui idealul, al încununării victorioase a lungului şir de lupte şi sacrificii umane şi materiale pentru făurirea statului naţional unitar. Ceea ce la 1600 (prin fapta lui Mihai Viteazul) fusese doar o clipă de vis, la 24 ianuarie 1859, un pas și o speranță pentru continuarea jertfei naționale, la 1 Decembrie 1918 devenea realizarea sublimă a acestui popor. La 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi, şi sprijinită de peste 100 000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţiune care consfinţa Unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) cu România.

„În această zi – scria Nicolae Iorga – a sosit un ceas pe care-l aşteptam de veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viaţă naţională, pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gândit. A sosit ceasul în care cerem şi noi lumii dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu da nimănui, ca robi, rodul ostenelilor noastre”.

  Prin acest proiect ne propunem să-i învățăm pe elevi să conștientizeze, şi să respecte valorile democratice, cultural-istorice, simbolurile unității, toleranței, bunei conviețuiri. Activitățile proiectului sunt importante pentru elevii şcolii, pentru cadrele didactice, dar şi pentru comunitate prin stimularea dragostei de țară, prin facilitarea accesului participanților, direct şi indirect, la informații de ordin inter şi multicultural. Ne dorim ca elevii să deprindă maniere pozitive de a acționa ca membri ai societății. Să devină apărători ai valorilor neamului, să le promoveze pe acestea în țară şi în afara ei, iar în acțiunile lor de zi cu zi, ca cetățeni ai României şi ai Uniunii Europene, să fie exemple de urmat.

DESCRIEREA ACŢIUNII:

După mediatizarea proiectului la nivelul școlii, elevii claselor de Arte plastice vor organiza un concurs de pictură, apoi vor fi selectate cu sprijinul comisiei de specialitate cele mai frumoase și reprezentative picturi pentru expoziția care va fi lansată cu o săptămână înaintea Zilei Naționale a României. Tot în aceiași manieră se vor selecta cele mai reprezentative cântări patriotice și scurte piese de teatru prezentate de comisiei de specialitate. Rezultatele obținute din selecția concursurilor vor fi prezentate în cadrul Cercului Profesorilor de Istorie pentru data de 24.11.2021. După această dată, se va organiza la nivelul școlii un spectacol pentru a puncta acest eveniment național, apoi va fi mediatizat în presa locală de conducerea școlii și respectiv de profesorul coordonator Ionel Cioabă.

Mare parte dintre activitățile propuse vor fi realizate anual în vederea marcării momentului 1 Decembrie și vor fi incluse în oferta educațională a școlii în Calendarul activităților extracurriculare și extrașcolare.

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

Telefonul din M31

de Maria-Andreea STANCU La 7:10 dimineața nu mă gândeam la România. Mă gândeam doar să…

o zi ago

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

3 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

3 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

4 săptămâni ago