Dr. Aseem Malhotra, cunoscut cardiolog britanic, a comentat studiul apărut în revista Circulation, care vorbește despre creșterea problemelor la inimă ale pacienților britanici după vaccinare. Într-o emisiune găzduită de canalul GB News, dr. Malhotra a spus că a citit cu îngrijorare studiul, ale căror descoperiri i-au fost confirmate, informal, de alți colegi de-ai săi, informează R3Media.
Mai mult decât atât, dr. Malhotra a spus că informațiile i-au fost confirmate de un reputat cercetător de la o instituție britanică prodigioasă, dar care a afirmat că nu le poate face publice pentru că și-ar pierde finanțarea din partea companiilor din industria farmaceutică.
„Ce voi împărtăși cu voi în emisiune, este că la câteva zile după ce a fost publicat,cineva de la o instituție britanică reputată, cercetător în domeniul cardiologiei, un whistleblower, dacă vreți să-i zicem așa, m-a contactat pentru a-mi spune că și cercetătorii din departamentul său au descoperit ceva similar în arterele coronare legate de inflamația vaccinului din studiile imagistice, în jurul arterelor coronare.
Au avut o întâlnire, și acești cercetători au decis că, momentan, nu este bine să publice aceste descoperiri, din cauza faptului că ar putea pierde finanțările, din partea industriei medicamentelor”, a explicat medicul. Dr. Malhotra se referă la efectele vaccinurilor pe bază de tehnologie mARN asupra creșterii riscurilor de afecțiuni la inimă. Studiul, aparținând lui Steven R Gundy, a fost publicat pe 8 noiembrie și poate fi consultat aici. Sursa: R3Media
5 Decembrie 1944 - La FÂNAŢE în jud. Mureş, 5-7 decembrie 1944: grăniceri unguri alături…
1 Decembrie este Ziua Națională a României și este important să amintim și să evidențiem…
Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…
În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…
de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…
Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…
Leave a Comment