Istorie

Ecaterina Teodoroiu sărbătorită pe 14 ianuarie la Târgu Jiu de echipa noastră! Se împlinesc 128 de ani de la nașterea sa

Se împlinesc în acest an, pe 14 ianuarie, 128 de ani de la nașterea Ecaterinei Teodoroiu, fiica Gorjului intrată în legendă, prin jertfa sa eroică în timpul Primului Război Mondial. Un eveniment dedicat memoriei sale va fi organizat începând cu ora 10.30, la Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu” din Vădeni.

„Alături de Asociația culturală Tătărescu, Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” și Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, în parteneriat cu Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”, avem plăcerea să prezentăm publicului iubitor de istorie, o serie de fotografii documentare, copia actului de naștere al Ecaterinei Teodoroiu, precum și uniforma de sublocotenent a eroinei noastre, reprodusă conform regulamentului militar din timpul Primului Război Mondial”, transmit organizatorii evenimentului într-un comunicat.

Destinul Ecaterinei, Lili – așa cum îi spuneau apropiații, începea în ianuarie 1894 la Vădeni, azi cartier al orașului Tg-Jiu, locul în care se năștea Cătălina Toderoiu. În primii ani a învățat în sat, iar în 1909 absolvea școala româno-germană din Tg-Jiu. Entuziastă, si-ar fi dorit să devină învățătoare, s-a pregătit la București, susținută de Maria Pleniceanu, unde a urmat și cursurile unei școli de infirmiere. În această perioadă a intrat în contact cu primii cercetaşi din România, iar din anul 1913 făcea parte din organizaţia de cercetaşi denumită cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de Arethia Piteşteanu, nimeni alta decât marea doamnă a Gorjului, Arethia Tătărescu.

Actul de naștere al Ecaterinei Teodoroiu / Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”

Luptele din 1916 au trimis-o pe Ecaterina să îngrijească răniții din spitalul din Tg-Jiu. Apoi s-a cerut pe front. În 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu, iar trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, soldatul Ecaterina Teodoroiu aflându-se în primele linii ale frontului. La 14 octombrie 1916, în timpul primei ofensive germane peste Munții Gorjului, Ecaterina a luat parte alături de populația civilă la luptele de la Podul Jiului, contribuind la respingerea atacului german.

A fost capturată de către nemți, a tras cu revolverul în santinela care o escortează. Fuge alături de alți prizonieri și e rănită în piciorul drept. A ajuns la București, apoi la Iași, la Spitalul „Regele Ferdinand”. Regina Maria o sfătuiește să rămână în spatele frontului și să îngrijească de răniți
Dar dorea să lupte. În ianuarie 1917, îngrijește de răniți. Pe front, i se duce vestea. „Nu mai eram copilă, vream să lupt, să pot urma, să fiu alături de ostași…, și să răzbun pe ai mei și țara. N-am plâns, dar am simțit în suflet atâta ură și-atât dor să fac ceva de seamă; o sete de sânge, de moarte, că m-am speriat singură de schimbarea ce s-a făcut în mine”, spunea Ecaterina Teodoroiu. Pe 22 august pe câmpul de lupta de la Dealul Secului strigă soldaților ei: „Înainte băieți, înainte, sunteți cu mine!” gloanțele mitralierei inamice îi sfârtecau pieptul, lăsând-o fără suflare.

„La 128 de ani de la naștere, dedicăm acest eveniment memoriei eroinei noastre „pentru dragostea-i de ţară, pentru simţul rar al datoriei, pentru energia şi avântul cu care şi-a împlinit ceea ce socotea misiunea ei, până la jertfa supremă!”, se arată în comunicatul organizatorilor.

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

4 Iulie 1848 – Românii din Munții Apuseni încep să se înarmeze, sub conducerea lui Avram Iancu

Ziua de 4 iulie 1848, acest moment marchează începutul unei etape esențiale în Revoluția Română…

16 ore ago

3 Iulie 1910 – Român amendat de unguri pentru că pe harnașamentul calului erau prezente cele trei culori ale tricolorului românesc

Unul dintre paradoxurile antiromânismului din Ardealul teorizat de administrația maghiară în perioada dualismului austro-ungar este…

o zi ago

2 Iulie – T𝐫𝐞𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐯𝐞𝐬̦𝐧𝐢𝐜𝐢𝐞 𝐚 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞𝐯𝐨d Ștefan cel Mare, manifestare organizată de Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui

"„𝐄𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚̆ 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞𝐯𝐨𝐝, 𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐜𝐞𝐥 𝐌𝐚𝐫𝐞!” Miercuri, 2 iulie 2025, începând cu ora 10:00,…

2 zile ago

A.D. Xenopol Remembered: Historian of Romania, Philosopher of Europe

Alexandru Dimitrie Xenopol was born on March 24, 1847, in Păcurari, a settlement in Iași, the…

3 zile ago

ZILELE REZISTENȚEI. Ediția a 16-a. 18-20 iulie 2025, la Sâmbăta de Sus

Programul manifestărilor din cadrul Zilelor Rezistenței 18-20 iulie 2025, Mănăstirea Sâmbăta de Sus Vineri 18.07:…

4 zile ago