FURT istoric! Prin ordonanța guvernului maghiar nr. 1440 din 1941, românii își pierdeau toate achizițiile făcute în perioada 1918–1940 și se anula reforma agrară românească din 1921

Pentru ce am “DESpăgubit” noi ungurii dacă ei la fiecare pas doar ne-au jefuit?

Pe 21 februarie 1941, ordonanța guvernului maghiar nr. 1440/1941 a anulat în Transilvania de Nord, ocupată de Ungaria horthystă prin Dictatul de la Viena, reforma agrară românească din 1921. S-au anulat, în același timp, și toate achizițiile făcute de români în perioada 1918–1940.

Redăm integral un text scris chiar în acele vremuri tulburi, în martie 1941, de către I. Făgărășanu:

“Nu ne-am făcut niciodată iluzii asupra simţului de omenie al vecinilor noştrii maghiari. Totuşi ceea ce s-a întâmplat după arbitrajul dela Viena, în Ardealul de Nord, ne-a surprins. Într-adevăr, prin actul de arbitraj, statul maghiar îşi lua obligaţiuni precise, atât faţă de Românii care, de bună voie, ar fi părăsit Ardealul de Nord, cât şi faţă de cei care rămâneau acolo.

Faţă de acest act internaţional, credeam că, Statul Maghiar, gelos de legalitatea exterioară, pur formală, nu va face nimic ca să-l contrazică pe faţă. Ei bine, ne-am înşelat. Fie că ura era prea mare, fie că teama unei reveniri făcea pe conducători prea grăbiţi, de data aceasta, Statul maghiar, nu a respectat nici de formă, prevederile arbitrajului.

Schingiuiri barbare, expulzări în masă, iar acum ordonanţa privitor la transmisiunea imobilelor din Ardealul de Nord, în intervalul de timp dela 28 Iulie 1914, până la 15 Septemvrie 1940, (Ord. Nr. 1440/1941 a Preş. Cons. de Min. Maghiar) o adevărată lege de expropriere a Românilor de bunurile imobiliare câştigate cu muncă grea în decurs de 25 de ani.

Ce deosebire între procedeul românesc din 1918 şi procedeul maghiar de-acum! Statul român, ocupând Ardealul în urma unui războiu victorios, prin luptă cu statul maghiar în descompunere şi pe baza hotărîrilor dela Alba-Iulla, avea poate dreptul să o rupă complet cu trecutul: să abroge toate legile existente în Ardeal şl să revizuiască brusc toate situaţiile cari au creat nedreptăţirea elementului românesc.

Şi totuşi nu s-a făcut aşa. Respectuos pentru continuitate şl pentru continuitate şl pentru drepturile câştigate prin muncă, Statul român n’a expulzat pe nimeni. El a acceptat chiar serviciile elementelor maghiare în funcţiuni publice. Statul român apoi a menţinut în vigoare toate legile maghiare şi austriace, cari guvernau interesele private ale cetăţenilor din Ardeal.

Statul maghiar ocupând Ardealul de Nord pe baza unui act de arbitraj, prin care s’a obligat să respecte toate drepturile câştigate, procedează chiar cnntrar. El priveşte toate legile româneşti ca o simplă stare de fapt care trebue grabnic lichidată.

Prin ordonanţa mai sus citată, se extind, pe teritoriul Ardealului, o serie de legi privind imobilele. Se menţin în vigoare numai Legea conversiune! din 7 Aprilie 1934, pe care totuşi legiuitorul maghiar o numeşte „aşa minute lege a conversiunii”, şi Legea pentru reforma agrară, pe care consecvent o numeşte „normele de drept ale politicii agrare române”, voind să evidenţieze că dreptul românesc şi politica agrară românească, se confundă: legea nu are o existenţă aparte, ci numai ca expresiune a politicei agrare române, pe care statul maghiar, de sigur nu şi-o însuşeşte. De aceea situaţiunile create de această lege, spune ordonanţa, vor fi reglementate separat.

Ordonanţa maghiară a apărut în Nr, 3 – 4 al revistei Cercului juridic bănăţean, din Timişoara, într-o îngrijită traducere. Cititorii noştri o vor găsi acolo dacă-i interesează întreg conţinutul el. Aci vom arăta numai pe scurt, principalele dlsppziţiunl ale ei, scoţând în relief spiritul în care este făcută.

1. Primele dispoziţiuni sunt prescrise pentru imobilele dobândite de la Statul român, sau alte instituţiuni publice române. Ele au de scop să readucă, în patrimoniul Statului maghiar toate imobilele caii erau în patrimoniul său la 27 Octomvrie 1918, cari au trecut asupra Statului român şi care ar fi fost înstrăinate, gratuit până.la data de 15 Martie 1939, sau chiar oneros după această dată.
2. Ordonanţa prevede apoi că orice act de înstrăinarea unui imobil, încheiat în intervalul de timp dela 28 Octomvrle 1918, până la 15 Septemvrie 1940, se poate ataca, dacă vânzătorul a încheiat de teama unei presiuni administrative reale sau aparente, prin care s-au favorizat interesele achizitorului. Această situaţiune, care, în definitiv merita un tratament aspru, legiuitorul maghiar o încadrează într-o serie de dispoziţiunl precise, cari fac ca, arbitrarul să fie cât mai puţin posibil. Nu trebue să se mire nimeni. Dispoziţia, pare a fi de foarte rară aplicaţiune şi legiuitorul maghiar şi-a spus că, nu strică pentru efect în străinătate, şi în special în faţa înaltelor Puteri garante ale arbitrajului, să se arate un legiuitor cu simţul echităţii.
3. Intenţiunea adevărată a legiuitorului maghiar e cuprinsă însă în art. 7 al ordonanţei, pe care o cităm în întregime: Partea care, în intervalul de timp dela 28 Octomvrle 1918, până la 15 Septemvrie 1940, — şi-a pierdut imobilul… prin orice mod..,, suferind prin aceasta daune însemnate, în timp ce partea achizitoare a profitat, contrariu echităţii de beneficii disproporţionate, va putea pretinde dela achizitor, în termen de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei, — o echitabilă atenuare a pagubei, fie prin retrocedarea unei părţi a imobilului, fie prlntr-o despăgubire.

Dispoziţiunile acestea se aplică şi înstrăinărilor intervenite de la 28 Iulie 1914, până la 27 Octomvrie 1918, dacă preţul s-a plătit după 27 Octomvrle 1918 şi dacă, de pe urma acestui fapt, vânzătorul, a suferit o daună neechitabilă.

Dispoziţiunile acestea se aplică şi achizitorului următor, dacă acesta ar fi profitat, contrariu echităţii, de beneficii disproporţionate.

Articolele următoare adaugă că litigiul se judecă de judecătoriile de pace, cu recurs la Curtea de Apel şi că preţul se stabileşte, după echitate, ţinând seama de situaţia părţilor.

Ce urmări va avea această dispoziţie?

Iată pe cetăţeanul Madaras care, în 1916 şi-a vândut casa lui Crişan, cu înţelegerea că preţul se va plăti în 5 rate anuale, adică până în 1921. La timpul său, vânzarea a fost reală, preţul bine stabilit şi pentru maghiarii din Ungaria dela Trianon, statul maghiar nici n-a prevăzut posibilitatea de a o revizui.

Nu acelaşi lucru e în Ardealul de Nord. Acolo trebue făcut ceva ca Crişan să restitue, fie imobilul, fie să plătească încă odată preţul. Şi iată cum se întâmplă că, Madaras are dreptul să-l cheme în judecată.

Desigur Crişan se va apăra, va explica, dar nu foloseşte la nimic. Judecătorul va judeca, după… echitate, stabilind un preţ care rezultă din situaţia părţilor şi va obliga pe Crişan să restitue. La fel va păţi şl Oltean, care a cumpărat de la Szekely Zoltan, in 1922 un imobil şl i-a plătit imediat. Şi lucrul acesta se va întâmpla, chiar dacă Olteanu va arăta că şi el a vândut un Imobil, că cele două Imobile sunt de preţ egal şl că a plătit întreg preţul realizat.

Sfântă echitate! Dispăruseşi din limbajul legiuitorilor. Aceştia pentru a te îngrădi cât mal bine, au făcut, de mii de ani, legi. Peste tot eşti îngrădită. Iată în materie de preţuri, legile spun că: se vor stabili după valoarea medie, după impuneri, prin experţi, prin datele Institutelor de statistică… Şi ştie Dumnezeu, cât e de greu, chiar aşa, să se stabilească adevăratul preţ al unul imobil, să zicem, în 1925, la Cluj, Iată Insă că, guvernul maghiar se lipseşte de toate.

Desigur nu le exclude, dar nu prevede, pentru judecător, necesitatea de a le avea în vedere. Judecătorul va judeca după echitate.

Citiţi bine şi gândlti-vă la tot ce ar putea urma, dacă legea se va aplica.

Mai adăugaţi că se judecă fără apel, cu recurs la Curtea de Apel, unde cei interesaţi, nu trebue să fie citaţi decât în caz că se găseşte necesar.

Mai adăugaţi că Guvernul maghiar s-a îngrijit să expulzeze pe majoritatea advocaţilor şi pe cel mai mulţi conducători.

In fine, mai adăugaţi că legea prevede că înainte de judecată, partea poate fi chemată pentru o transactie. Gândiţi-vă ce va fi in sufletul lui Crişan şi lui Oltean, când va sta în faţa judecătorului, venit din Ungaria veche, care nu ştie româneşte şi când ştie că dacă nu face o transactie, va urma o procedură, la capul căreia, judecătorul, îl va judeca… după echitate! Probabil va face transacţia, de teama judecăţii, ceea ce, de sigur legea a urmărit.

Mai adăugăm că ordonanţa e semnată de Contele Paul Telekl, care şi-a luat obligaţiile prin actul de arbitraj de la Viena.

I. FĂGĂRĂŞANU”

Văzând așa cum lucrurile care s-au întâmplat din partea Ungariei românilor din Transilvania, iar și iar, și iar, statul român de ce este atât de idiot și despăgubește (n.r. în unele cazuri pe așa zișii moștenitori ai optanților unguri statul român i-a despăgubit de trei ori???) pe cei care secole la rând n-au respectat dreptul românilor transilvăneni la proprietate???

Pentru ce am “DESpăgubit” noi ungurii dacă ei la fiecare pas doar ne-au jefuit?