Caracterul monarhist al Rezistenţei armate anticomuniste. Ion Gavrilă Ogoranu.

„În general, Rezistenţa anticomunistă a avut trei caractere:

1. Caracter naţional. Alcatuita şi iniţiată de studenţi şi militari, încadraţi sau nu în partide politice (ţărănişti, liberali, legionari), ţelul luptei nu era al unui partid sau al unei mişcări, ci al neamului întreg.

O menţiune specială tot o fac. Cele mai multe grupuri de rezistenţă (aşa cum a fost cazul şi în Munţii Făgăraş) au fost iniţiate şi alcătuite de fraţi de cruce, organizaţie a Mişcării Legionare. Tot ei au dat cele mai multe jertfe în munţi sau în închisori. Unora nu le place acest lucru. Se poate răspunde: Munţii României au fost acolo unde sunt şi astăzi, în mod egal de primitori pentru oricine le-a păşit pragul. Dacă numai unii tineri au ales calea lor, istoria va trebui să ţină seama de aceştia, aşa cum au fost. Şi nimeni nu va putea spune că n-a meritat să intre în codru. Am avut totdeauna conştiinţa că noi, cei din rezistenţă, reprezentam adevăratul stat român, fiindu-i apărătorul lui. De altfel, aşa ne şi iscăleam: “Armata naţională română”.

2. Al doilea caracter a fost cel creştin. Am fost totdeauna conştienţi că suntem în acelaşi timp ostaşi ai lui Hristos şi ai neamului nostru. Am căutat să ne încadrăm acţiunile şi faptele noastre în onoarea militară şi în morala creştină.

S-a aruncat atâta murdărie, atâtea minciuni asupra luptei noastre, în ziare, cărţi şi filme, încât tineretul ne vede, în general, într-o lumină falsă. Ca şi în alte rânduri, apelăm la toţi câţi ne-au cunoscut, prieteni şi duşmani, oameni întâlniţi întâmplător sau anume, bărbaţi sau femei, să spună dacă ne-am purtat altfel decât ca luptători creştini şi români.

3. Al treilea caracter a fost cel monarhist. Am crescut şi am fost educaţi în spiritul ordinii şi al valorilor noastre naţionale. Neamul nostru a fost de veacuri condus de voievozi, domni, regi. Monarhia a fost totdeauna steagul în jurul căruia se adunau oştile la vreme de primejdie, era punctul fix al existenţei noastre ca neam: simbol al dăinuirii noastre pe acest pământ. Când, în 1952, am ajuns la cabana Bâlea, am spus sutelor de turişti: “- Spuneţi celor din ţară că mai există un colţ din Regatul României ce nu şi-a plecat capul înaintea comunismului. Şi va rămâne liber cât timp capetele ce le vedeţi vor sta pe umerii celor ce le poartă.”.”

Ion Gavrilă Ogoranu