Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, în noua viziune a arhitectului Dorin Ștefan: „imperfect, neregulat, umil, nepretențios și slab”

Grupul Civic Gorj a intrat de curând în posesia unui document semnat de arhitectul Dorin Ștefan, cel care a realizat proiectul tehnic de „modernizare și reabilitare a zonei protejate a Ansamblului Monumental Calea Eroilor”.

Documentul depus de arhitect la Inspectoratul de Stat în Construcții este în „conformitate” cu dezastrul de pe Calea Eroilor. Reținem din descrierea noii abordări: „un preș țărănesc așternut întru sărbătoare și nu un covor roșu întins spre celebrare”; epictetele: „imperfect, umil, neconvențional, neregulat, lucrat manual, nepretențios, țesut, slab”; „compactarea semimanuală cu maiul electric va face ca rosturile să nu fie perfecte”; „folosirea acestor materiale (piatră cu imperfecțiuni-fisuri, vegetație integrată mobilierului urban) și punerea lor în operă (pat de nisip, metal galvanizat la rece, fragilitatea manufacturării) ne obligă la o permanentă vizitare, reparare, adăugare, devenind o grijă și o sarcină în raport cu locul și memoria, permanentă comemorare într-un cadru întreținut și chiar, mai mult, obligația în păstrarea unei tradiții prin cultivarea meseriei de pietrar, de meseriaș în metal, de gospodar”; „acest proiect își propune să fie o alternativă „slabă” la un proiect edilitar „tare”.

Redăm textul integral al documentului redactat de arhitectul Dorin Ștefan, cu precizarea că noua „abordare” transformă dezastrul de pe Calea Eroilor, într-o lucrare „de referință” arhitecturală. În realitatea o cârpeală „ieftină” prin care Primăria Municipiului Târgu Jiu și statul român riscă neincluderea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” în Patrimoniul Mondial UNESCO, de care suntem atât de aproape!

* *

„Amenajarea Axei Brâncuși din Târgu Jiu

Conceptul care stă la baza proiectării și realizării amenajării urbane a Căii Eroilor (Axa Brâncuși) din „Ansamblul Monumental Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu urmărește coerența materială și spirituală a intervenției în raport cu monumentul și situarea în timp și spațiu a acestei relații.

Această relație specială de la Târgu Jiu a fost sintetizată de Ionel Jianu: „Orașul este în monument, nu monumentul în oraș”.

Situarea în spațiu este rezultatul unei deveniri în timp, iar situarea în timp s-a consumat în intervalul dintre alegerea locului pentru „Coloana Infinitului” și primirea unei noi comenzi prin care s-a desăvârșit „Ansamblul sculptural monumental Constantin Brâncuși” cu toate semnificațiile lui artistice și spirituale.

Ansamblul monumental și Calea Eroilor sunt rezultatul unui parcurs în timp și spațiu. Din acest punct de vedere dar și din cel „al contextului cultural și existențial autohton” este o realizare fundamental organică, deosebindu-se de o abordare raționalist occidentală care pornește de la un proiect și sfârșește cu o punere în scenă. Astfel gândim că și „îmbrăcămintea” străzii – stradă – cale, care la vremea intervenției lui Brâncuși nici nu era întregită – care unește cele două capete („Masa Tăcerii” – „Poarta Sărutului” și „Coloana Infinitului”) să evoce această atitudine: un preș țărănesc așternut întru sărbătoare și nu un covor roșu întins spre celebrare.

În acest sens am ales epitetele și cuvintele cheie care fac diferența între organic și rațional: imperfect, umil, neconvențional, neregulat, lucrat manual, nepretențios, țesut, slab.

Iar în această bază am propus procedurile de lucru prin care să obținem efectul urmărit:

1. Pardoseala străzii este din piatră naturală autohtonă, andezit, tăiată și prelucrată semimanual. Piatra are imperfecțiunile prelucrării semimanuale, imperfecțiuni care-i dau identitate, fiind tăiată la fierăstrău mecanic spre deosebire de o piatră perfect tăiată la laser sau cu jet de apă. În spiritul gândirii organice și al anti-risipei, plăcile de piatră nu sunt selectate urmărind înlăturarea celor cu mici perfecțiuni.
2. Punerea în operă se face manual de către pietrari, pe pat de nisip. Țeserea pietrei manual și compactarea semimanuală cu maiul electric vor face ca rosturile să nu fie perfecte, ca în cazul montării pe pat de ciment cu distanțieri. În analogie cu țeserea țolului românesc ne-am folosit de piatră neselectată și, deci, neomogenă în culoare și textură (astfel piatra poartă amprenta diferențelor dată de vâna zăcământului), de dimensiuni variabile și texturi diferite (piatră cubică de bazalt, piatră tăiată de andezit, piatră cu șenou prelucrată la mașină).
3. Mobilierul urban este gândit și realizat ca design meșteșugăresc, produs în atelier și nu uzinat și distribuit prin comerțul globalizat. Pentru a crea o anumită identitate și continuitate vizuală și estetică de-a lungul întregului parcurs de peste 1500 de metri, dar fără să anulăm particularitățile siturilor și clădirilor pe care le întâlnim de-o parte și de alta a străzii, am propus un gard-grilaj-interfață ca suport pentru plante agățătoare, de 1,2 metri înălțime, montat la 30 cm în fața gardurilor și a clădirilor existente. Este realizat din țeavă metalică galvanizată, având un rol important și în anularea impactului inestetic al cofretelor de gaz și electrice montate pe socluri și garduri. Totodată este parte integrantă a ansamblului care formează mobilierul stradal cu bănci, coșuri de gunoi, corpuri de iluminat.
4. Din considerente de sustenabilitate dar și de gândire organică, am optat pentru realizarea patului de fundare al străzii din pietriș compactat și montarea pe nisip a pavajului, pentru ca apa să se infiltreze și în pământ și să nu supraîncarce rețeaua de canalizare.
5. Folosirea acestor materiale (piatră cu imperfecțiuni-fisuri, vegetație integrată mobilierului urban) și punerea lor în operă (pat de nisip, metal galvanizat la rece, fragilitatea manufacturării) ne obligă la o permanentă vizitare, reparare, adăugare, devenind o grijă și o sarcină în raport cu locul și memoria, permanentă comemorare într-un cadru întreținut și chiar, mai mult, obligația în păstrarea unei tradiții prin cultivarea meseriei de pietrar, de meseriaș în metal, de gospodar.

Acest proiect își propune să fie o alternativă „slabă” la un proiect edilitar „tare” (din beton armat și granit lustruit lipsit de adezivi super rezistenți) dorind să fie un proiect cultural care nu separă ci adună și împărtășește.

Dorin Ștefan”

Preluare: MAGAZIN CRITIC