Categories: Știri

Expresia STATULUI MAFIOT? Cu o decizie de punere în posesie încă din 2005, unui bărbat încă i se refuză dreptul la proprietate?

Doi dintre cei mai reclamați primari din județul Iași sunt primarii liberali din comunele Mogoșești și Horlești. Plouă la adresa lor cu acuzații de corupție, abuzuri în funcție, sau chiar și fals în acte, ceea ce te face să crezi că fum fără foc nu iese în cazul lor. Și asta o putem dovedi oricând cu acte, umplem mese întregi cu reclamațiile și petițiile îndreptate împotriva celor doi “preamari” peneliști. Instituțiile statului sunt asaltate cu plângeri, petiții și memorii la adresa celor doi primari PNL. Atât la Mogoșești cât și la Horlești am întâlnit oameni care ne-au prezentat tomuri întregi de documente prin care argumentau că există mari nereguli la primăriile celor două comune, iar legea este aplicată discreționar de către autoritățile locale.

Despre primărița Popa Rusu Rodica, încă din anul 2020 ni s-au dat prin satele comunei Mogoșești niște detalii de-a dreptul terifiante despre preocupările sale neortodoxe cu iz penal. Nici primarul Mihai Cadar din Horlești, fost PSD-ist vopsit în liberal, nu duce lipsă de acuzații cu carul la adresa sa. Și totuși PNL a riscat și a aruncat în luptă pe post de candidați la primărie astfel de personaje.

Unul dintre cei mai ghinioniști ieșeni este domnul Constantin Ursu, domiciliat în Horlești, care a avut nenorocul să aibă de a face cu ambii “eroi” ai liberalilor. Deși ne-a prezentat că deține toate actele pentru a putea intra în posesia moștenirii lăsate de tatăl său, obținând împreună cu fratele său o decizie de punere în posesie încă din anul 2005, terenul și casa din satul Hadâmbu, comuna Mogoșești, au fost înstrăinate între timp către alte persoane.

Deși domnul Constantin Ursu ne-a prezentat documente prin care instituții precum Prefectura Județului Iași, Comisia Judeteana de Fond Funciar sau Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților îi dădeau dreptate și scriau negru pe alb că el trebuie în mod imperativ pus în posesie, primarii au tărăgănat situația cât au putut de mult, ajungându-se din cauza acestei dispute inclusiv la agresiuni fizice împotriva domnului Constantin Ursu și împotriva fratelui său, potrivit afirmațiilor sale legate de modul cum au relaționat funcționarii și primarii comunei Mogoșești de-a lungul acestui litigiu.

Constantin Ursu este decis să ajungă până la cele mai înalte foruri atât pe plan intern cât și extern, pentru a putea intra în posesia moștenirii lăsate de către tatăl său. Una dintre ultimele sale speranțe este ajungerea cazului său în Comisia pentru cercetarea abuzurilor,  combaterea corupției și petiții din cadrul Senatului.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Telefonul din M31

de Maria-Andreea STANCU La 7:10 dimineața nu mă gândeam la România. Mă gândeam doar să…

5 ore ago

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago