Site icon Glasul.info

Patrick Moore, co-fondatorul Greenpeace: „Mișcarea ecologistă este mai mult o mișcare politică decât una de mediu. Se concentrează pe crearea unor POVEȘTI menită să inspire FRICĂ și VINĂ în oameni ca aceștia să le dea bani” | VIDEO

  Patrick Moore, unul dintre fondatorii Greenpeace, a afirmat, conform unui email obținut de The Epoch Times, că motivul pentru care a părăsit organizația a fost foarte clar: „Greenpeace a fost deturnat de stânga politică în momentul în care și-a dat seama că în mișcarea ecologistă pot face rost de bani și putere. Activiștii politici din Occident au schimbat Greenpeace dintr-o organizație bazată pe știință într-una bazată pe strângere de fonduri”.

Moore a părăsit Greenpeace în 1986, la 15 ani după ce a fondat organizația. Discuția pe mail s-a purtat între Moore și profesorul sud-coreean Seok-soon Park, profesor al științelor mediului la Ehwa Womans University din Seul, Coreea de Sud, în noiembrie 2021.

Afirmațiile sale vor stârni revoltă, dat fiind că se spune că ar exista „un consens” științific cu privire la schimbările climatice iminente.

„Mișcarea ecologistă este mai mult o mișcare politică decât una de mediu. Se concentrează pe crearea unor povești menită să inspire frică și vină în oameni ca aceștia să le dea bani”, a explicat omul de știință.

Potrivit lui Moore, aceștia acționează în spatele ușilor închise alături de alte organizații precum ONU, Forumul Economic Mondial, mai toate în esență politice.

Panelul pentru Schimbări Climatice al ONU „nu este o organizație științifică, ci una politică. Panelul angajează oameni de știință care susțin povestea urgenței climatice. Campaniile îndreptate contra hidrocarburilor, energiei nucleare, CO2, a plasticului, sunt menite să-i facă pe oameni să creadă că lumea se va sfârși dacă nu ne distrugem economia și nu ne mutilăm civilizația. Sunt o influență negativă asupra atât a mediului cât și a civilizației umane.”

„Astăzi, stânga a adoptat multe politici care ar fi foarte distructive pentru civilizație deoarece nu sunt realizabile tehnic. Suficient să priviți la criza energetică din Europa. Dar ei sunt singurii responsabili pentru că nu și-au dezvoltat resursele de gaz și s-au opus energiei nucleare.

El afirmă că „green” era simbolul mediului iar „peace” reprezenta oamenii. Acestea erau cele două principii, dar oamenii au fost uitați.

„Mulți dintre așa-zișii lideri ecologiști susțin că oamenii sunt dușmanii Pământului și ai Naturii. E prea mult păcat originar în această filosofie, că oamenii sunt răi, iar alte specii sunt bune, chiar ploșnițele, țânțarii și bacteriile.”

El afirmă că noua filosofie dominantă susține că lumea ar fi un loc mai bun dacă ar exista mai puțini oameni.

„Cei care susțin asta nu se oferă voluntari pentru a dispărea. Se comportă de parcă ar fi superiori celorlalți.” (…)

Moore are un doctorat în ecologie obținut la University of British Columbia în 1974 și un doctorat în științe la North Carolina State University în 2005. El este unul dintre cei peste 1.000 de oameni de știință care au semnat o scrisoare publică (vezi R3Media) afirmând că nu există nicio urgență climatică.

Întrebat cum își folosește Greenpeace resursele financiare uriașe, Moore a afirmat că ele se duc spre salariile angajaților, „foarte mulți”, peste 2000, reclame scumpe și programe de strângere de fonduri. Și practic toate reclamele se bazează pe povești false, unul dintre exemple fiind urșii polari.

„Tratatul Internațional asupra Urșilor Polari, semnat de toate țările polare, în 1973, pentru a interzice vânătoarea fără restricții a urșilor polari, nu este menționat niciodată în presă, de Greenpeace sau de politicienii care afirmă că urșii polari vor dispărea din cauză că se topește gheața la Pol. În fapt, populația urșilor polari a crescut de la 6000-8000 în 1973 la 30000-50000 astăzi. E un fapt indiscutabil”, afirmă Moore.

„Dar ei acum declară că ursul polar va dispărea în 2100 de parcă ar avea un bol de cristal care prezice viitorul. În fapt, iarna trecută gheața din zona arctică s-a extins în comparație cu anii trecuți, iar în Antarctica a fost mai frig decât în ultimii 50 de ani. ”

În opinia lui Moore, energia solară și eoliană sunt foarte scumpe și inconstante. E aproape ca o boală mentală astfel încât mulți oameni au ajuns să creadă că țări întregi pot fi susținute prin aceste tehnologii, afirmă fostul ecologist.

„Cred că energia solară și eoliană sunt niște paraziți ai economiei. Cu alte cuvinte, fac țările mai sărace față de situația în care s-ar folosi tehnologii mai constante și mai puțin costisitoare.”

În opinia sa, furnizorii de energie solară și eoliană se bazează foarte mult pe subvențiile de la guvern, pe scutiri de taxe și pe obligativități, cetățenii fiind forțați să cumpere energie „verde”, chiar dacă este mai scumpă, sub pretextul că e prietenoasă cu mediul.

„Milioane de oameni plătesc această energie în timp ce alții, foarte puțini, fac milioane. E ca o schemă Ponzi.”

„Aceste tehnologii au nevoie de suprafețe mari de teren, nu sunt disponibile tot timpul, și au nevoie de energie nucleară, hidroelectrică, cărbune și gaz, în cazul în care nu bate vântul sau soarele.”

Construcția parcurilor eoliene și solare necesită cantități uriașe de hidrocarburi pentru minerit, transport și construcție. Iar în multe locuri nu produc suficientă energie în ciclul lor de viață, câtă este necesară pentru construcția și mentenanța lor.

„De ce să nu folosim energie de încredere ca sursă primară?”, se întreabă Moore care adaugă că dacă așa ar sta lucrurile „vântul și soarele ar deveni inutile pentru generarea energiei” (…)

Co-fondatorul GreenPeace a mai spus, în conversația purtată pe mail că limbajul folosit de promotorii ecologiei este unul neștiințific. Spre exemple „Zero-emisii” este „termen politic inventat de activiști care nu sunt oameni de știință. De exemplu, liderii acestei cruciade sunt oameni precum Al Gore, Leonardo Di Caprio și Greta Thunberg, dintre care niciunul nu e om de știință”.

Conform acestuia, majoritatea populației planetei „nu-s fanatici ai climei”.

O altă ironie, afirmă el, este că multe dintre țările care au deja una dintre cele mai reci clime sunt cele mai îngrijorate.

„De exemplu, temperatura medie anuală în Canada este minus 5,35 grade Celsius”, a explicat omul de știință, transmite Buciumul.

Greenpeace co-founder says Climate Change a combo of 'extreme political ideology & a religious cult'

Exit mobile version