Victorie clară a coaliției de DREAPTA, la alegerile parlamentare din Italia! | VIDEO

Alegerile legislative de ieri, din Italia, s-au încheiat cu victoria dreptei național-conservatoare. Primele exit-polls indică un avans al coaliției de dreapta atât la Senat cât și la Camera Deputaților, informează Buciumul.

La Camera Deputaților, pe primul loc, cu 24,1%, se situează Fratelli D’Italia, urmat fiind de Partidul Democrat cu 19,7%, Mișcarea 5 Stele cu 16%, Liga Nordului cu 10,3% și Forza Italia cu 7,3%.

Rezultatul Fratelli D’Italia e absolut remarcabil dacă luăm în considerare faptul  că la alegerile din 2018 a obținut doar 4,3% din voturi.

Se estimează că la Camera Deputaților coaliția de dreapta va avea între 227 și 257 de mandate, iar la Senat între 111 și 131 de mandate. Asta înseamnă că ambele camere ale Parlamentului italian vor fi controlate confortabil de coaliția de dreapta.

Prezența la vot a fost în jur de 64,7%.

Giorgia Meloni, lidera Fratelli D’Italia, va fi prima femeie prim ministru din istoria Italiei. Aceasta a fost deja felicitată de premierul conservator al Poloniei, Mateusz Morawiecki, și de Santiago Abascal, liderul partidului VOX din Spania.

Giorgia Meloni, lidera partidului Fratelli d’Italia, clasat pe primul loc la alegerile legislative desfăşurate duminică în Italia, a transmis un mesaj de mulțumire către alegători, remarcând totodată că italienii au transmis un mesaj clar în favoarea unui guvern de dreapta.

„Istoria pe care am făcut-o astăzi. Această victorie este dedicată tuturor militanţilor, managerilor, suporterilor şi fiecărei persoane care – în aceşti ani – a contribuit la realizarea visului nostru, oferindu-şi sufletul şi inima în mod spontan şi dezinteresat. Celor care, în ciuda dificultăţilor şi a celor mai complexe momente, au rămas la locul lor, cu convingere şi generozitate. Dar, mai presus de toate, este dedicată celor care cred şi au crezut întotdeauna în noi. Nu vă vom trăda încrederea. Suntem gata să ridicăm Italia”, a scris, pe Facebook, Giorgia Meloni.

Totodată, într-o scurtă declarație acordată presei de la Roma, Giorgia Meloni a revendicat conducerea viitorului guvern, potrivit agențiilor de presă internaționale, transmite Rost Online.

„Italienii au transmis un mesaj clar în favoarea unui guvern de dreapta condus de Fratelli d’Italia. Vom guverna pentru toţi italienii”, a declarat Giorgia Meloni, a cărei deviză este „Dumnezeu, patrie, familie!”

Preluare: Rost Online

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

Telefonul din M31

de Maria-Andreea STANCU La 7:10 dimineața nu mă gândeam la România. Mă gândeam doar să…

4 zile ago

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

3 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

3 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

3 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

3 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

4 săptămâni ago