Categories: CulturalIstorie

10 octombrie 1914. Ferdinand I îi succede la tron regelui Carol I al României

Pentru membrii Asociației de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, purtătoare a numelui Regelui Marii Uniri, ziua de 10 octombrie are o semnificație aparte, fiind data la care Ferdinand I îi succede la tronul Regatului României, unchiului său, Regele Carol I.

10 octombrie 1914. Ferdinand I devine rege al Regatului României

La 10 octombrie 1914 prințul Ferdinand I succede la tronul României, după moartea unchiului său, regele Carol I. Trebuie amintit că viitorul rege Ferdinand a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern și nepotul de frate a regelui Carol I al României.

Principele Ferdinand și-a petrecut copilăria la reședința familiei sale din Sigmaringen, Germania, iar în anul 1885 a finalizat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, apoi pe cele ale Școlii Superioare de Științe Politice din Tübingen. Începând cu 1889 a devenit Principe de Coroană al Regatului României, fiind desemnat ca succesor la tron, datorită faptului că regele Carol I nu avea moștenitori direcți. Din momentul în care a fost desemnat principe moștenitor, Ferdinand s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, ajungând până la gradul de general de corp de armată. S-a căsătorit în 1892 cu prințesa Maria de Saxa-Coburg, nepoată a reginei Victoria a Angliei și fiica ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Devenit rege la 10 octombrie 1914, Ferdinand I a condus România pe timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excludere sa din Casa Regală de Hohenzolern. Faptul că a ales să lupte de partea aspirațiilor poporului român împotriva propriei sale familii regale a făcut ca în Romania să mai fie numit și „Ferdinand cel Loial” sau „Ferdinand Întregitorul”, deoarece el a fost regele în timpul căruia s-a înfăptuit Marea Unire de la 1918.A fost încoronat ca Rege al României Mari la Alba Iulia în octombrie 1922, domnind până în iulie 1927, când moare în urma unui cancer galopant, fiind înmormântat în necropola regală de la Curtea de Argeș.

O asociație de reconstituiri istorice poartă numele Regelui Ferdinand I al României

Inspirați de curajul, loialitatea și spiritul de răspundere al Regelui Ferdinand I al României, Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” își propune să creeze punți între trecut și prezent, atât de necesare astăzi tinerilor români pentru cultivarea identității naționale, prin participarea cu uniforme, echipament și accesorii de epocă, la evocări omagiale, acţiuni de comemorare, reconstituiri istorico-militare, defilări, organizarea unor gărzi de onoare, prezentări de uniforme și mânuiri de arme.

Înființată în anul 2020, Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” este o organizație al cărui scop principal îl constituie promovarea tradiţiilor istorice și militare românești, cultivarea respectului faţă de ostaşii armatei române și armatelor străine, care, cu cinste, curaj şi sacrificiu, şi-au făcut datoria faţă de patria lor, promovarea valorilor naționale, cunoașterii istoriei și păstrarea în memoria posterității a personalității Regelui Ferdinand I.

Asociația își propune să atragă parteneri din rândul celorlalte asociații de reconstituiri istorice din țară și străinătate, asociațiilor și fundațiilor culturale și istorice, instituții și autorități, reconstituitori, cadre militare active, în retragere și rezervă, profesori, preoți, studenți, elevi, pasionți de istorie și trecut, în vederea organizării de reconstituiri istorice, elaborării şi implementării de proiecte şi programe de istorie vie, prin colaborarea cu alte ONG-uri, cu sprijinul voluntarilor, comunităţii şi al autorităților.

Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”

Andrei Popete Pătrașcu| MAGAZIN CRITIC 

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

Adrian Papahagi: „E mai mult creștinism într-un bordel din Olanda decât în Rusia!”

La Ateneul Național din Iași a avut loc dumincă, 12 mai 2024, de la ora…

4 ore ago

11 Mai 1896 – Pentru că a cântat „Doina lui Lucaciu”, învățătorul Iuliu Marcu din Ibănești, condamnat la închisoare

În Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie Cluj-Napoca, 1983-1984 (Anul 26), dai de o serie…

o zi ago

Antreprenorii români pierd lupta în faţa marilor retaileri

Un deputat AUR, Daniel-Sorin Gheba, atrage atenția cu privire la pericolul dispariției antreprenorilor români care…

o zi ago

11 Mai 1762 – Magistratul din Bistrița ordona ca să fie amendați cu 40 de florini „cei care duc pe furiș AUR peste graniță”

La 11 mai 1762 la Bistrița "Guvernul ordonă ca prevaricanţii (n.r. probabil se referă la…

o zi ago

11 Mai 1601 – Mihai Viteazul îşi face intrarea solemnă în Kosice (Cașovia)

La 11 mai 1601 Mihai Viteazul din drum dinspre Viena ajunge la la Kassa / Cașovia…

2 zile ago

La 11 mai 1980, la Baia Mare, pleca la cele veșnice sculptorul român Gheza Vida

La 11 mai 1980, la Baia Mare, pleca la cele veșnice sculptorul român Gheza Vida…

2 zile ago