AJUTAŢI TÂLHARII! APĂRAŢI TÂLHARII! DISTRUGEŢI PE CEI CARE SE ÎMPOTRIVESC TÂLHARILOR!

Ce aţi zice dacă aţi vedea oameni care strigă în stradă „Ajutaţi tâlharii! Apăraţi tâlharii! Distrugeţi pe cei care se împotrivesc tâlharilor!”? Este adevărat că aţi crede întâi că glumesc?

Şi dacă aţi vedea că vorbesc serios, că îşi urlă din suflet apărarea pentru tâlhari şi duşmănia pentru cei care se împotrivesc tâlharilor, ce aţi crede? Că sunt nebuni sau că sunt cel puţin la fel de răi ca tâlharii pe care îi apără, e adevărat?

Tâlharul este cel care săvârşeşte o tâlhărie sau un jaf – adică un furt cu silnicie, cu ameninţare, forţă, violenţă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

În Republica România, în care trăim, se ştie de către oricine că există tâlhari particulari şi organizaţii sau grupuri tâlhăreşti. Aceste organizaţii sau grupuri tâlhăreşti pot fi izolate – grupuri mici de oameni care dau lovituri prin forţă – sau legate între ele (ceea ce se mai numeşte şi „mafie”). Se ştie, de asemenea, că cea mai mare grupare mafiotă, cel mai primejdios grup de grupuri de tâlhari este Statul. Statul aşa-zis „român”.

Un exemplu simplu este acela al transporturilor şi drumurilor. Combustibilul se vinde la un preţ hiper-umflat, din care cca. 80%[1] sunt taxe, tva şi „accize” (adică tot… taxe), toate impuse, prin forţă, de Statul „român”. Care, teoretic, le foloseşte pentru „binele cetăţeanului”, de la „construcţia de drumuri şi autostrăzi” la… ce vrea cheful Statului!

Ajungându-se chiar la situaţii în care se pun accize sau taxe la carburanţi pentru a forţa cetăţenii să acopere pierderile unor falimente clar tâlhăreşti („taxa de solidaritate” pentru Bancorex, de exemplu).

Trec peste alte taxe şi impozite care, teoretic, sunt tot pentru „drumuri şi autostrăzi”. Dar pun o întrebare de bun simţ: unde sunt banii noştri? Unde sunt banii daţi de cetăţeni la fiecare alimentare de la benzinărie?

Sunt drumurile din Republica România măcar decente? Sunt autostrăzile construite şi întreţinute de Stat măcar decente?

Nu! Nu! Nu! Drumurile sunt mizerabile, autostrăzile o ruşine!

Sunt nenumărate drumuri cu tot felul de curbe inutile, adăugate doar pentru a mai prinde o bucată de teren cu anume proprietar, „despăgubit” masiv pe banii noştri. Sunt nenumărate drumuri cu borduri sfărâmicioase, cu asfalt sfărâmicios, cu marcaje ce se şterg repede şi alte asemenea „consumabile ultra-fragile”, astfel încât sunt în veşnice reparaţii pe banii noştri – dacă şi când sunt reparate, de obicei înainte de alegeri. Autostrăzile sunt o bătaie de joc. Regiuni istorice precum Moldova sau Oltenia sunt sugrumate economic prin lipsa unei autostrăzi. Comerţul nord-european ce ar putea trece pe văile Siretului şi Prutului către sudul Europei şi către Asia prin România este în mare parte deviat pe alte rute – mai ales feroviar-navale, străine – de lipsa autostrăzilor din Moldova şi starea jalnică a căilor ferate româneşti. La fel rutele Banat-Oltenia-Muntenia-Dobrogea. Banatul începe să aibă autostradă abia din ultimii ani. Iar autostrăzile româneşti SUNT CELE MAI SCUMPE ŞI CELE MAI PROASTE DIN LUME!

Atât de proaste sunt drumurile româneşti – de la cele rurale până la autostrăzi – încât UCID OAMENI prin lipsa lor de calitate.

Este doar un exemplu, prezentat foarte pe scurt. Altul?

În 2016 erau în Republica România 367 de spitale publice şi 187 spitale „private”. Acestea din urmă le lăsăm deoparte. De fapt, dacă lăsăm deoparte spitalele, cabinetele medicale, clinicile de specialitate şi celelalte unităţi sanitare din România constatăm că lăsăm deoparte înspre 80% din infrastructura medical-sanitară a României!

Altfel spus, Statul urlă mereu – jefuindu-ne de bani în mii de feluri – că nu are bani, dar particularii câştigă bani din farmaciile la care Statul a renunţat… Astea sunt doar o pildă a altor manevre mafiote ale Statului „român”. Dar nu la ele ne vom opri acum!

Deci Statul are în 2016 doar 367 spitale şi un buget al Ministerului Sănătăţii de ŞASE MILIARDE, ŞAPTE SUTE CINCIZECI ŞI UNU DE MILIOANE DE LEI (NOI)! Aceste cifre, reprezentând peste 4% din PIB, trebuie puse în paralel cu bugetul pentru culte din 206, buget care este de cca. 0,09% din PIB!

Atenţie! Cu 0,09% din PIB toate cultele din Republica România îşi întreţin cca. 18-19 mii locaşuri de cult[2]. Cu peste 4% din PIB Ministerul Sănătăţii NU poate întreţine decent 367 de spitale!!!

Realizaţi vreo clipă DEMENŢA TOTALĂ a situaţiei?

Cu un total de SUB 0,1% din PIB cultele din România, de la ortodocşi la adventişti, mozaici, musulmani etc. îşi întreţin peste 18.000 (optsprezecemii) de locaşuri de cult, iar cu peste 4% din PIB Statul nu izbuteşte să întreţină decent 367 de spitale!

Adică având de peste patru sute de ori mai mulţi bani decât toate cultele din Republica România, Ministerul Sănătăţii nu poate întreţine un număr de spitale de cca. cincizeci de ori mai mic decât numărul locaşurilor de cult!

Respectiv, cheltuind din PIB de douăzeci de mii de ori (50×400) mai mulţi bani pentru un spital decât se cheltuie pentru un locaş de cult, Statul nu izbuteşte să întreţină spitalele mulţumitor.

Vor spune unii îndoctrinaţi că Statul are, la Sănătate, şi alte cheltuieli decât spitalele, iar Cultele, la rândul lor, şi alte venituri decât cele de la buget. Dar adevărul pe care îl pot vedea şi ei dacă se eliberează de îndoctrinare este că şi Sănătatea are şi alte venituri decât cele de la buget, iar cultele au şi alte cheltuieli decât cele cu locaşurile de cult. Inclusiv cu unităţi medicale, de la spitale şi până la cabinete sau hospisuri, întreţinute pe banii lor la un nivel net superior unităţilor de stat. Q.E.D.

Sunt doar câteva exemple ale jafului mizerabil practicat de Stat.

Unii vor spune că este vorba “doar” despre incompetenţă. Dar atunci când această incompetenţă (1) jefuieşte oamenii, (2) ucide şi (3) este tolerată, ba chiar sprijinită de Stat, [incompetenţa] devine o acuzaţie în plus. Şi este unul din motivele săvârşirii tâlhăriilor!

Nu mii de euro, nu zeci de mii de euro; nu sute de mii de euro, nu milioane de euro; sunt zeci de miliarde de euro pe care Statul zis român ÎI JEFUIEŞTE DE LA ROMÂNI AN DE AN!

Şi în aceste condiţii sunt unii care strigă:
– Ajutaţi tâlharii! Apăraţi tâlharii! Distrugeţi pe cei care se împotrivesc tâlharilor!

Sunt unii care vor SĂ SE DEA STATULUI MAI MULT!

Mai mulţi bani, mai mult control, mai multă putere!

Având cele mai multe servicii secrete dintre toate statele europene, având un procent de M.I.-şti şi agenţi care îl situează în rândul dictaturilor crunte, Statul se victimizează permanent că este „slab” şi „nu poate” lupta împotriva corupţiei.

Jefuind prin forţă Românii, distrugându-i pur şi simplu dacă se opun jafului, sau dacă accidental nu plătesc ceva din nenumăratele taxe şi impozite tâlhăreşti – pentru care nu dă mai nimic în schimb – Statul se plânge mereu că nu are bani!

Aceasta este organizaţia pe care unii o apără orbeşte!

Să fim bine înţeleşi: fără un stat, nu există Ţară!

Existenţa unui stat românesc este condiţie esenţială pentru existenţa României!

Dar un stat românesc, nu o organizaţie mafiotă anti-românească!

Sau preferaţi o organizaţie mafiotă anti-românească în locul unui stat românesc? Nu? Nici eu!

Eu vreau un Stat românesc, în care proprietatea să nu fie impozitată, în care taxe şi impozite să fie luate doar pentru ceea ce Statul face pentru cetăţeni! Şi voi vreţi asta? Da? Înseamnă că suntem de acord că Statul de astăzi, tâlhar, incompetent şi mafiot, trebuie reformat! Ceea ce face necesară limitarea puterii autorităţilor/structurilor de stat şi creşterea puterii reale, directe, a cetăţenilor! Ceea ce face necesară critica liberă a Statului tâlhar şi renunţarea la apărarea iraţională a acestuia. Îndreptarea începe de la noi, din renunţarea la adorarea Statului tâlhar şi trecerea la responsabilitate civică. Rezultatele nu vor veni pe loc, nu se vor obţine uşor, dar vor veni şi se vor obţine. De noi depinde!

Mihai-Andrei Aldea17 iulie 2017

[1] Se spune, de obicei, că preţul materiei prime ar fi în jur de 30-40%, iar al transportului, distribuţiei şi vânzării de 10-15%, dând un total de cca. 50% din preţ. Dar aici se ignoră faptul că materia primă, transportul, distribuţia şi vânzarea sunt şi ele impozitate şi taxate în mod repetat, direct şi indirect, de către Stat.

[2] Biserica Ortodoxă Română având cel mai mic procent de locaşuri de cult raportat la numărul de credincioşi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Next Post

MARKETINGUL EDUCAŢIONAL

mie apr. 26 , 2023
Cu certitudine, un profesor bun al şcolii de astăzi, care educă pentru lumea de mâine, nu îşi poate îndeplini rosturile dacă acestea sunt structurate după logica zilei de ieri. În contextele actuale sociale şi educaţionale, dinamice, plurale, intercorelate, „portretul robot” al profesorului eficient se construieşte „în mişcare”, capătă noi contururi, […]

Poate vă place și:

libris.ro