Părintele Pimen Vlad din Sfântul Munte Athos vine în România şi va conferenţia la Iaşi pe 28 septembrie

Părintele Pimen Vlad  din Sfântul Munte Athos vine la Iaşi şi va participa la o seară duhovnicească cu tema „Despre Credinţă, Nădejde şi Dragoste” pe 28 septembrie, de la ora 18.00, în incinta Centrului AGORA, în cadrul unui eveniment Pro Vita.

Evenimentul este organizat de Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, informează R3Media.

Intrarea este liberă. Accesul la eveniment se face prin înscriere prealabilă pe acest site: docs.google.com

„O seară duhovnicească organizată de Departamentul Pro Vita, avându-l ca invitat pe Părintele Pimen Vlad, Stareţul Chiliei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos nu este doar firească, ci şi necesară. Părintele Pimen nu poate vorbi ca un specialist în politici medicale sau în decelarea fenomenelor sociale care apar şi dispar prin istorie, dar ne poate ţine de mână şi arăta cât de bine, liniştitor sufletului este să trăieşti în curăţie, în firesc şi în iubirea sfântă şi binecuvântată, la care ne îndeamnă Domnul. Ne poate arăta hăul suferinţei şi nemărginitei tristeţi care ne cuprinde atunci când ne prăbuşim în păcat, aşa cum ne poate arăta cum putem scăpa de iluziile deşarte ale unor false şi păguboase forme de iubire viciată, prin păşirea pe calea sfinţeniei. Sunt profund convins că Părintele Pimen va vorbi cu mult folos, pentru că am avut bucuria să-l întâlnesc şi să-l ascult de mai multe ori, pentru că am auzit mulţi oameni deja vindecaţi sau întăriţi sufleteşte prin sfaturile deja primite de la părintele. Cuvântul Părintelui Pimen mişcă, alină şi vindecă pentru că nu vine doar din cărţi, ci mai ales din experienţa, din smerenia şi nevoinţa cuvioşiei sale”, a declarat pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita.

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

Telefonul din M31

de Maria-Andreea STANCU La 7:10 dimineața nu mă gândeam la România. Mă gândeam doar să…

2 zile ago

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

3 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

3 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

4 săptămâni ago