Categories: ActualitateȘtiri

Contrabandă de țigări cu drona la frontiera de nord

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat în urma unor acţiuni punctuale, 2.960 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană. Într-unul din cazuri, ţigările de contrabandă, ambalate în trei colete de mici dimensiuni, au fost trecute peste frontieră cu o dronă şi urmau a fi preluate de un cetăţean ucrainean, informează Buletin de Carei.

În data de 6 septembrie a.c., în jurul orei 5.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au sesizat, în zona de responsabilitate, pe direcția localității Turț, un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni, specific unei drone, care a traversat frontiera din Ucraina în România.

S-a procedat la monitorizarea traseului aparatului de zbor şi cercetarea zonei, fiind observată, în apropierea frontierei de stat, şi o persoană care nu-și justifica prezența în zonă.

Patrula poliției de frontieră a observat cum persoana în cauză a preluat un colet de mici dimensiuni și a încercat să-l transporte spre interiorul țării, moment în care lucrătorii noştri au intervenit pentru interceptarea acesteia.

În urma acțiunii, s-a reușit reținerea unui cetățean ucrainean, în vârstă de 25 de ani, iar în apropierea acestuia au fost descoperite încă două colete de mici dimensiuni, care conțineau țigări de proveniență ucraineană.

În continuarea cercetărilor, s-a luat măsura informării autorităților ucrainene despre eveniment, iar bărbatul care urma să preia ţigările a fost condus la sediul poliției de frontieră.

În urma inventarierii coletelor de mici dimensiuni, a rezultat cantitatea de 960 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 11.232 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Cetățeanul ucrainean a fost reținut pentru 24 de ore, iar la final urmează a se lua măsurile legale ce se impun.

Tot ieri, 6 septembrie a.c., în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență extra comunitară desfășurată în zona de responsabilitate, și polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au descoperit, abandonate în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Falcău, cantitatea de 2.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a  căror valoare se ridică la suma de 23.400 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Buletin de Carei

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

LED, OLED, Mini LED sau QLED: ce înseamnă de fapt și cum alegi televizorul potrivit

Toate aceste denumiri descriu, în esență, cum se aprinde ecranul unui televizor: fie prin miliarde…

2 zile ago

A apărut numărul 94 al revistei MAGAZIN CRITIC

Aceasta este o ediție dedicată celor care scriu România de astăzi, celor care transformă gândul…

2 săptămâni ago

CONVOCARE CONGRESUL PARTIDULUI GLASUL NEAMULUI

Brad, 12 septembrie 2026, Hunedoara În conformitate cu prevederile Art. 37–39 din Statutul Partidului Glasul…

3 săptămâni ago

Am revenit! De ce pensionarea personalului didactic mai devreme de 65 de ani?

De ce pensionarea personalului didactic mai devreme de 65 de ani? Acum, aproximativ 8 ani, ceream…

o lună ago

Tendința petrecerilor minimaliste: mai multă joacă, mai puține brizbrizuri, aceeași bucurie

Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…

o lună ago