22 Septembrie 1326: Cea mai veche mențiune de înnobilare a unui cneaz român de către regele Ungariei, Carol Robert de Anjou. Carol Robert îi dăruiește lui Stanislav, cneaz din Maramureș, moșia Zurduc din comitatul Maramureș, pentru serviciile sale aduse regatului. Moșia Zurduc, din nordul Maramureşului, cuprindea satele: Bârsana, Strâmtura, Onceşti, Corneşti, Năneşti şi Fereşti.
Potrivit lucrării istorice “Despre cnejii români” publicată în anul 1903 de către istoricul Ioan Bogdan, autorul unor studii referitoare la limba documentelor slavo-române și creator al filologiei slavo-române, “cnejii ce se aflau pe proprietăţile nobililor, clerului sau comunelor aveau o situaţie mai joasă; ei n-aveau un drept cnezial ereditar şi nu erau scutiţi de “onus terrestralis”, de care nu erau scutiţi totdeauna nici cnejii confirmaţi de rege.”
“Şi cu toate acestea o parte din cnejii români deveniseră nobili ai regatului înainte de 1366 şi foarte mulţi se înnobilează pe la sfârşitul sec. XIV şi în cursul sec. XV. Primul caz cunoscut e cel de sub Carol Robert din 1326: acesta dă unui Stanislaus kenezius din Maramureş, pentru serviciile sale, “terram Zurduky iure perpetuo ac hereditarie possiden- dam”, excluzând-o de sub orice jurisdicţie, scutind-o de orice dări şi acordând lui Stanislaus «<omne ipsius terre debitum et collectam, more et lege nobilium regni percipiendam» .
În anul 1408 i se reconfirmă această posesie asupra moșiei Zurduc și lui Dragoș, fiul cneazului Seneslau / Stanislau / Stanislav. Dacă în 1326 moșia apărea în documente sub numele de “terra Zurduky“, la 1408 deja toponimul este schimbat în Borzanfalva (n.r. satul / așezarea lui Borzan) ceea ce arată că pe lângă numele de Stan, tatăl cneazului avea și un alt nume sau posibil supranume, Borzan.
“Printre cei ridicaţi la treapta nobiliară îi găsim pe voievozii Ştefan din Cuhea, Seneslau din Dolha şi Crăciun din Bilca, apoi pe cnejii Seneslau din Bârsana, Bogdan şi Iuga, fiii lui Ştefan, Ion şi Ştefan, fiii lui Iuga, Maxim din Iloşva, Giula şi fiii săi din Giuleşti, Drag şi Dragoş din Bedeu ş.a.”
Numele cneazului din Maramureș căruia regele Ungariei Carol Robert de Anjou îi dăruiește moșia Zurduc, îl regăsim în documente istorice în cel puțin 5-6 forme diferite, însă cele mai folosite sunt cele de Seneslau / Stanislau / Stanislav. Ei bine, acest Seneslau din urmă, potrivit istoricilor, pare a fi cneazul Seneslau din Bârsana, o familie puternică din Maramureș care s-a aflat în grațiile regalității maghiare pentru multă vreme.
Studiind documentele istorice am constatat că prin aceste înnobilări ale familiilor românești s-a ajuns după secole la maghiarizarea familiilor nobiliare românești, atât pe teritoriul unor comitate din Transilvania cât și de pe teritoriul de azi al Ungariei. Cândva nobilii maramureșeni erau stăpâni peste comitatele Ung, Bereg, Ugocea, Dolha, etc
Bibliografie:
- Ioan Bogdan (1864-1919), Despre cnejii români (1903)
- Ioan Pușcariu (1824-1911), Date istorice privitoare la familiile nobile române
- Cornel Bîrsan, Istorie furată, Cronică românească de istorie veche
- Ioan Mihaly de Apșa (1844-1901), Diplome maramureșene din secolul XIV și XV
- Ludwik Wyrostek, Rod Dragow-Sasow na Wegrzech i Rusi Halickiej
Etichete: Stanislaus kenéznek, Stanislaus kenezius, Stanislav Kenezius filius Sten, Stanislav fiu lui Stan, Barcánfalva, Szurdok, Borzan, Stan fia Stanislaus, Zurduky, Máramaros, Szaniszló, Sztán, Sztán Szaniszló, Sztán fia Szaniszló, Szaniszló kenéznek, Dragus, Szurduk, Strâmtura, Strîmtura, Stanislai Kenezy, fily Sten, terram Zurduky, Stanislao Kenezio, Szaniszlo kepeznek, Myk Olacus, fily Borzan, filius Stanislai, fiul lui Leu, fiul lui Bârsan, Barzan, Kniaz Stanislaw, Leu de Zurdok, Ztanislau Knezu de Marmaros,