PNL

Acuzații la adresa PNL: “Conducerea Casei Naţională de Asigurări de Sănătate, condusă de Andrei Baciu – PNL, a direcţionat banii în favoarea spitalelor particulare”

Un deputat PSD îl acuză pe șeful Casei Naţională de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu – PNL, fost fotomodel, că a direcţionat banii în favoarea spitalelor particulare şi astfel a epuizat banii care ar fi asigurat decontarea medicamentelor compensate si susţinerea programelor naţionale.

Peste trei milioane şi jumătate de români care suferă de boli cronice şi care până acum primeau medicaţia şi beneficiau de terapii în cadrul unor programe naţionale au rămas fără tratament. Situaţia este una alarmantă, iar bolnavii au anunţat deja un miting de amploare la începutul lunii octombrie. Social-democraţii dau asigurări că problema va fi remediată în cel mai scurt timp, ordonanţa de urgenţă fiind deja pregătită.

“Asistăm la încă un exemplu de proastă prioritizare a plăţilor făcute. Conducerea Casei Naţională de Asigurări de Sănătate, condusă de Andrei Baciu – PNL, a direcţionat banii în favoarea spitalelor particulare. Am ajuns astfel la această situaţie, în contextul decalării rectificării bugetului de stat. Ministerul Sănătăţii cunoaşte situaţia, deja a acţionat şi a pregătit un proiect de act normativ – o OUG – care să asigure cel târziu săptămâna viitoare finanţarea necesară ”, a subliniat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureş.

Distinct de faptul că actuala conducere a CNAS a plătit cu prioritate facturile spitalelor private şi astfel a epuizat banii care ar fi asigurat decontarea medicamentelor compensate si susţinerea programelor naţionale, trebuie spus şi că ministerul Finanţelor, condus tot de un reprezentant al PNL –Marcel Boloş, a rămas inert şi n-a răspuns solicitărilor, n-a transferat minime resurse financiare în bugetul CNAS ca problemele să nu se acutizeze.

„Colectarea CASS se face de către ministerul Finanţelor, care mai apoi face transferurile necesare către CNAS. Liberalii nu au ţinut cont de priorităţile reale din sistemul de sănătate şi, astfel, s-a ajuns la această situaţie ingrată pentru milioane de bolnavi din România. Rezolvarea este simplă şi colegii mei din PSD lucrează deja la ea. Bolnavii cronici din România nu rămân fără medicamente şi terapii!”, a mai adăugat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureş.”, se arată în declarația de presă a deputatului Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureş.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Să nu ucizi cuvântul! Poetul Cristian Bodnărescu

Ultima întâlnire culturală a diasporei româneşti, dar şi unul din ultimele evenimente dinaintea crizei pe…

15 ore ago

Andrei Popete Pătrașcu: Scrisoare deschisă către Ministrul Culturii, domnul Demeter András István

Domnule Ministru, Vă adresez prezenta scrisoare deschisă din preocupare pentru respectarea demnității instituționale și a…

16 ore ago

GALINA RĂDULEANU: PREZENT!

A plecat la Domnul, lin ca nădăjduitoarea lumină a unui crepuscul auriu, la venerabila vârstă…

o zi ago

Angela Negrotă are nevoie de semnăturile voastre pentru a candida la primăria capitalei. Fii parte din schimbare!

Angela Negrotă: Glasul poporului român cheamă la fapte: semnează pentru renașterea Capitalei! Români din București,…

2 zile ago

Blestemul horthyst care bântuie din nou Ardealul, un afront adus memoriei martirilor români

Ne cramponăm ipocrit, de decenii, de etichete menite să culpabilizeze poporul român, „legionarism”, „extremism”, „naționalism…

4 zile ago

6 Noiembrie 1903 – În amintirea lui Zaharia Boiu, luminătorul școlii și al conștiinței românești din Ardeal

La 6 noiembrie 1903 se stingea din viață, la Sibiu, unul dintre marii luptători pentru…

7 zile ago