Drept la replică referitor la așa zisa prezență a clanurilor la evenimentul Partidului S.O.S. România de la Timișoara

Atacurile sistemului la adresa Partidului S.O.S. România și a președintelui acestuia, Senator Av. Diana Iovanovici-Șoșoacă, au intrat într-o nouă fază prin campanii de denigrare aberante la adresa formațiunii și a celui mai iubit om politic al vremii. Partidul S.O.S. România și președintele acestuia nu au nici o legătură sau colaborare cu clanurile mafiote, din contră, Doamna Președinte Diana Iovanovici-Șoșoacă este unicul om politic care formulează plângeri penale împotriva clanurilor mafiote care toate au în spate clasa politică aflată la putere.

Folosirea de așa-zise poze de la evenimente publice unde participă mii de oameni pentru a ”demonstra” legături inexistente, reprezintă o nouă încercare de discreditare operată de sistem, de presa controlată și de o parte a serviciilor secrete împotriva unicului om politic din Opoziție și singurei mișcări reale naționaliste de trezire națională din România, Partidul S.O.S. România.

Am solicitat drept la replică televiziunii Realitatea TV pe această temă și nu a fost acordat până la această oră, conform obiceiului, ceea ce ne conferă dreptul de a adresa o plângere la CNA, precum și dreptul de a ne apăra în justiție atât pe parte civilă, cât și penală. Anunțăm pe această cale că toți cei care inventează legături de acest fel trebuie să aducă probe, iar în caz contrar vor răspunde în fața justiției.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Întâlnirea regională din Banat a Partidului S.O.S. România a fost un eveniment public la care au participat mii de persoane și la care a fost prezentă și presa tocmai pentru că partidul nu are nimic de ascuns, așadar, dacă acolo s-a strecurat vreun personaj compromițător, acest lucru a fost făcut fără știrea partidului, dar sigur cu știrea jurnaliștilor, cunoscători ai zonei și ai mafiei locale.

Faptul că ulterior a fost declanșată o campanie de discreditare arată că presa a acționat la pont, pentru că, spre deosebire de Partidul S.O.S. România care nu cunoaște asemenea personaje, jurnaliștii respectivi au fost trimiși tocmai ca să genereze pretexte de a discredita un eveniment de un real succes.

Dacă fotografia prezentată în presă este reală, se poate observa că persoana respectivă stă în spatele sălii, poziționată lângă ușa de acces, fără legătură cu evenimentul, iar cine a evidențiat-o, a acționat la pont în scopul denigrării partidului și în special a persoanei Președintelui Diana Iovanovici-Șoșoacă.

Campaniile de denigrare virulente și deja agonice împotriva Partidului S.O.S. România, dar mai ales împotriva Președintelui Diana Iovanovici-Șoșoacă, aceasta fiind ținta principală, care se succed în ultima vreme, reprezintă dovada slăbiciunii și a disperării sistemului față de forța națională coalizată în jurul persoanei Președintelui Senator Av. Diana Iovanovici-Șoșoacă.

Biroul de Presă Partidul S.O.S. România 25.03.2024

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 22 Books


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Peste 34 de ani de educație democratică aservită politic! Un ultim model este Ligia Deca, politruc de renume european

mie mart. 27 , 2024
Este singurul minister cu cei mai mulți miniștri din istoria națională, de la lovitura de stat din 1989-1990. Iar care au rezistat mai mulți ani, au fost tolerați datorită regimului extremist de la putere. Aceștia și-au impus proiectele politice educaționale cu de-a sila, fără opoziție din partea sindicatelor și a […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News