La 22 aprilie 1849 “armata revoluţionară maghiară ocupă Făgetul, iar soldaţii unguri, după mărturia localnicului Partenie Gruiescu, „jefuiau, spărgeau, puşcau vaci, viţei, porci de pe drum, numai ca să facă prăpăd şi răutate; cu un cuvânt, vreme tristă pentru poporul român din ţinutul Făgetului“”.
Am ajuns la această referire tristă din istoria românilor din Banat pe site-ul Consiliului Județean Timiș, acolo unde este relatată o scurtă istorie a orașului Făget.
Preotul cărturar Partenie Gruescu (1813-1873) de la Sintești, membru al „Asociațiunii naționale din Arad pentru cultura și conservarea poporului român”, la solicitarea lui Alexandru Papiu Ilarian din 7 octombrie 1851, scrie despre evenimentele de la 1848-1849 din zona Făgetului,manuscris păstrat la Biblioteca Academiei.
Preot cărturar, istoric, revoluționar pașoptist, inspector școlar al cercului Birchiș, membru în Sinodul Eparhial al Eparhiei Aradului, Partenie Gruescu (n.r. scris și Gruiescu) este cunoscut pentru manuscrisul saău despre Revoluția de la 1848-1849, din zona Făgetului.
Manuscrisul preotului cărturar Partenie Gruescu despre Revoluția de la 1848-1849, din zona Făgetului
Despre acest manuscris prof. dr. Dumitru Tomoni declara în Renașterea bănățeană următoarele:
“În 1979, student fiind la Facultatea de Istorie din București, în al II-lea an, am văzut la Academia Română primul document referitor la istoria Făgetului: manuscrisul preotului cărturar Partenie Gruescu despre Revoluția de la 1848-1849, din zona Făgetului. M-am zbătut și am reușit să-i fac o copie pentru un viitor muzeu al Făgetului.”
Preotul Partenie Gruescu a fost și un mare luptător pentru reperele identitare și spirituale ale poporului român, luptând împotriva deznaționalizării agresive:
„Preoţii erau căutaţi prin păduri, se legau şi se puneau în carcere de unde nu mai ieşeau, poporul, între baionete era dus de ostaşii împărăteşti la unire, la depunerea mărturisirii; mulţi preoţi şi mireni emigrau ca să scape. La Temereşti, comitatul Caraşovului (jud. Caraş), 16 inşi fură încarceraţi la Timişoara pentru causa unirii … Preoţii atât se răriseră încât abea la 20 sate se afla un preot şi acela plin de bătrâneţe … Aşa, în lipsă de preoţi, se aflau prunci nebotezaţi în etate de 14 ani, mirii şi miresele se cununau fără preoţi, întorcându-se simplu pe după un măr dulce din care mireasa ţinea o creangă prin care mirele prin o dătătură de cuţit o ciontea. După aceea se învelea şi se socoteau cununaţi, de atunci, datina aceasta se păstrează până azi. Morţii se îngropau fără preoţi, de secole rămânând datina celor 7 gropaşi care aveau a depune jurământ înaintea autorităţilor despre cel răposat, că aşa să fie şters de la prestaţiile urbariale şi cele de ţară.”, scria preotul cărturar Partenie Gruescu