Nemulțumiți de inechitățile salariale, angajații muzeelor din Nordul Moldovei sunt hotărâți să boicoteze anul acesta evenimentul “Noaptea Muzeelor”, un eveniment tot mai popular în fiecare an, prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituții de cultură, își deschid liber porțile, simultan, până târziu în noapte.
Redăm integral comunicatul postat pe pagina de facebook Muzeului Satului Bucovinean:
“Dragi vizitatori, Muzeul Național al Bucovinei nu organizează anul acesta evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor!
Astfel, ne alăturăm colegilor din comunitatea muzeală, care anul acesta luptă pentru echilibrarea marilor inechităţi şi discriminări în ceea ce privește salarizarea sectorului cultural!
Vă rugăm să înțelegeți protestul nostru, așteptându-vă să ne vizitați oricând doriți, amintidu-vă de celelalte 14 zile cu ACCES GRATUIT ÎN MUZEE, oferite de Muzeul Național al Bucovinei la obiectivele culturale pe care le administrează!
Muzeul Național al Bucovinei marchează zile cu însemnătate istorică locală, națională și internațională, zile de naștere ale unor personalităților culturale al căror nume îl poartă muzeele, zile cu însemnătate socială, oferind posibilitatea diverselor categorii de public să VIZITEZE GRATUIT, la datele stabilite, obiectivele muzeale pe care le administrează.

Programul de vizitare se poate consulta pe https://muzeulbucovinei.ro/vizitare/program-de-vizitare/ , datele la care muzeele au acces gratuit fiind următoarele:
1. Ziua Muzeului Național al Bucovinei – 4 ianuarie (începând din anul 2025, acces gratuit la obiectivele MNB)
2. Ziua Cetății de Scaun a Sucevei – 10 februarie (începând din anul 2025, acces gratuit la Cetatea de Scaun a Sucevei, întrucât anul acesta, în perioada 5 februarie – 4 martie 2024, Cetatea este închisă pentru lucrări de restaurare la podul de acces)
3. Ziua Femeii – 8 martie (femei/fete – acces gratuit la obiectivele MNB)
4. Noaptea Muzeelor – 18 mai sau data stabilită și anunțată de RNMR (între orele 18 – 24), acces gratuit la obiectivele MNB (vă așteptăm în 2025!)
5. Ziua Copilului – 1 Iunie (copiii), acces gratuit la Casele Memoriale administrate de MNB
6. Ziua Universală a IEI – 24 iunie (doar vizitatorii care poartă IA tradițională), acces gratuit la Muzeul Satului Bucovinean, Hanul Domnesc, Casa Bilca și Casa Solca
7. Ziua Simion Florea Marian – 1 septembrie, acces gratuit la Casa memorială „Simion Florea Marian”
8. Ziua Vârstnicilor – 1 octombrie (acces gratuit la obiectivele MNB pentru pensionari)
9. Ziua Holocaustului – 9 octombrie, acces gratuit la Muzeul Siret
10. Ziua Ciprian Porumbescu, 14 octombrie – acces gratuit la Muzeul și Casa memorială „Ciprian Porumbescu”
11. Ziua Eusebiu Camilar, 7 octombrie – acces gratuit la Casa memorială „Eusebiu Camilar”
12. Ziua Internațională a Bărbatului – 19 noiembrie (bărbați – adulți și tineri, acces gratuit la obiectivele MNB)
13. Ziua Nicolae Labiș, 2 decembrie – acces gratuit la Casa memorială „Nicolae Labiș”
14. Noaptea cea mai lungă – 22 decembrie (între orele 18 – 24), acces gratuit la Muzeul de Istorie”
- 11 iulie 1848 – Lajos Kossuth cere recrutarea de soldați pentru armata ungară, inclusiv din Transilvania, ceea ce provoacă rezistență la recrutare din partea românilor - 11 iulie 2025
- 10 Iulie 1773 – Raportul împăratului Iosif al II-lea menționa că multe familii de români au emigrat în Moldova sau Țara Românească - 10 iulie 2025
- 10 Iulie 1667 – document scris în limba maghiară veche care menționa că pe teritoriul Austriei de azi locuiau valahi - 10 iulie 2025